(VIDEO) Cum a reușit Eddie Van Halen să remodeleze chitara rock

Legendarul chitarist Eddie Van Halen a murit la 65 de ani după o îndelungată luptă cu cancerul. Anunțul a fost făcut chiar de fiul său. Lumea muzicală este îndoliată, mai mulți artiști exprimându-și regretul în urma acestei pierderi. Lumea rockului este mai săracă acum!

Cu un an înainte ca Van Halen să lanseze albumul de debut cu același nume, chestiunile importante din rock însemnau solouri lungi, greoaie și riffuri de bază ale Sex Pistols și Ramones. Apoi a apărut Eruption. În numai 102 secunde, Eddie Van Halen a redefinit vocabularul chitarei rock – așa cum o făcuseră Jimi Hendrix și eroul său, Eric Clapton, cu zece ani în urmă. Patruzeci de ani mai târziu încă e uimitor. Chiar dacă nu ai cântat niciodată la chitară, este imposibil să nu te întrebi: „Cum naiba face asta?”

Van Halen a fost un autodidact. A început prin a cânta la tobe, dar a schimbat cu chitara atunci când fratele lui, Alex, a cântat Wipe Out înaintea lui. Eruption nu a fost decât el și fratele său exersând în timpul sesiunilor pentru Van Halen, în pregătirea unui concert, până când producătorul Ted Templeman a insistat să o înregistreze. „Fac ce vreau”, a declarat Eddie în primul său mare interviu, pentru Guitar Player, în 1978. „Nu mă gândesc prea mult – și de aceea este frumos să fii în această trupă. Totul este cumva spontan”.

Acest spirit l-a ghidat pe Eddie prin viață, și timp de patru decenii – până când a murit – a adus numeroase inovații în muzica rock. Nu numai că a radicalizat modul în care instrumentul poate fi cântat, ci a redefinit modul în care poate fi construit și poate suna. Faimoasa sa chitară Frankenstrat a fost expusă la Muzeul Metropolitan de Artă în 2019, în cadrul expoziției „Play It Loud”, iar una dintre chitarele sale a fost expusă la Smithsonian. Acestea sunt numai două exemple referitoare la influența sa asupra artei și culturii.

A tratat chitara ca pe un pian

Poate că nu a fost el cel care a inventat lovirea corzilor de chitară cu două mâini, dar sigur a perfecționat această tehnică și a arătat-o lumii. De aceea se spune că a cântat la chitară ca la pian, începând cu Eruption și continuând cu alte piese. (Și Ed și Alex au luat lecții de pian când erau mici). Această aordare a fost atât de revoluționară încât Alex l-a încurajat să cânte așa cum își dorește, dar fără ca alții să-i fure secretele ori metodele înainte de a le face celebre.

„Mă uitam la Jimmy Page cum face cu o singură mână, în Heartbreaker”, povestea Eddie pentru Rolling Stone în 2008 despre cum a început să cânte în acest fel. „Mă gândeam, pot și eu să cânt așa, și nici n-ați ști dacă o fac cu un deget sau un altul. Dar începi să te joci și zici: Ai o ditamai mâna băiete, așa că fă ce vrei cu ea.”

A fost nebunul om de știință al chitarei

Eddie a văzut mereu modalități pentru a-și modifica instrumentele pentru un impact maxim. A folosit șmirghelul și fierăstrăul pentru a le customiza  astfel încât să sune ca în mintea sa. Cea mai cunoscută chitară a sa se numea Frankenstrat sau Frankenstein datorită modului în care a construit-o singur dintr-un corp de 50 de dolari Charvel și un gît de 80 de dolari. „Am experimentat mult”, a declarat el în 1978 pentru Guitar Player. Dacă cânți mai aproape de punte sună într-un fel, și altfel dacă o faci mai departe. Îmi place să aibă un sunet mai ascuțit. A păstrat numai mânerul de volum, scăpând de celelalte de la chitarele clasice, și apoi a pictat-o cu dungi unghiulare.

„Nimeni nu m-a învățat cum să cânt la chitară: am învățat încercând și greșind. Am stricat o grămadă de chitare bune în felul acesta, dar acum știu ce fac, și pot face orice vreau să le fac așa cum le vreau. Nu-mi place să le cumpăr din magazin.” Deși nu a fost primul chitarist important care se joacă cu instrumentul său – David Gilmour a avut „Black Strat”, iar Les Paul a avut Les Paul, de exemplu – Eddie a inspirat nebunia chitarei din anii 1980.

Ideile sale au mers mai departe de chitară

Fan al trupei Cream, unde Eric Clapton a inventat ceea ce el a numit „ton femeiesc” pe piese precum Sunshine for Your Love , Eddie a dorit să obțină ceea ce a numit „brown sound”. A reușit cântând la Frankenstrat cu un amplificator Marshall Super Lead din 1968, un MXR Phase 90 (pentru un final înalt al solourilor sale) și o unitate de ecou. A mai folosit ți un Variac, un device electronic care putea schimba voltajul printr-un amplificator la un voltaj mic și a folosit și alte elctronice pentru a influența volumul amplificatorului său. A obținut astfel un ton care avea căldură.

În perioada de dezvoltare a New Wave, a îndrăznit să intre tare cu clapele

Când lumea rockului părea deja să se fi săturat de artificiile Van Halen și de trupe precum Blondie și Duran Duran care conduceau în topuri, cântece New Wave, a făcut un hit din sintetizatoare. Jump nu are numai un solo de chitară foarte încins, ci și o parte importantă de clape. A mai experimentat instrumentul și pe piese precum And Cradle Will Rock… sau pe cover-ul Dancing In The Streets. Dar Jump  a fost al lui, distractiv dar dur. A mai folosit sintetizatorul și pe balada I’ll Wait de pe același album, 1984, și a fost tot un hit. Clapele vor juca un rol foarte important în hiturile Van Halen de mai târziu, mai ales în era Sammy Hagard, inclusiv pe  Dreams, Right Now  și When It’s Love.

A compus la fel de mult, precum a făcut solouri

Deși Eruption  a fost o explozie de spontaneitate, Van Halen a muncit mult și la pasaje instrumentale. Pe Spanish Fly  de pe Van Halen II  a venit cu tehnica lui de a bate coardele și alte elemente pe chitară acustică. Pe Sunday Afternoon In The Park de pe Fair Warning a făcut un jam cu Alex, în stilul Led Zeppelin, folosind clapele. Pe Cathedral de pe Diver Down  a folosit un truc de ajustare a volumului, făcând chitara să sune precum clapele. Baluchiterium de pe Balance a dovedit că Ed poate folosi instrumentele în stil jazz-rock, la fel ca, dacă nu chiar mai bine decât idolii săi Steve Vai și Joe Satriani. Întotdeauna Eddie a făcut să pară totul simplu, fără vreun efort.

A făcut ca heavy-metal-ul să fie distractiv

De la începutul până la mijlocul anilor 1970, heavy metal-ul și hard-rockul erau definite de Black Sabbath, misticismul Led Zeppelin, și puterea Deep Purple și Judas Priest. Van Halen a făcut ca heavy metalul să fie dansabil. Eddie a fost cel care a adus riffuri elastice, fluiditate, cu un aer ușor, cald, niște cuvinte care nu se prea potrivesc acestui stil, și totuși… Trupe de hard rock precum Ratt și Motley Crue au încercat să copieze acest stil Van Halen dar nu ajuns mai niciodată la aceeași formulă. Chiar și în perioada Hagar, chitara era o voce egală, dacă nu mai importantă, pentru experiența Van Halen. Te captiva.

 

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.