Ultima dată când Led Zeppelin a cântat cu John Bonham

7 iulie 1980. O zi pe care fanii nu au anticipat-o. Ultima dată când Led Zeppelin urma să cânte cu toți membrii săi ca un întreg. Trupa a cântat la Eissporthalle în Berlin, când a fost ultimul concert din cele 14 din turneul european pentru a-și promova cel mai recent album, In Through Out The Door.

Asta va marca sfârșitul, deși temporar, al problemelor cu drogurile ale membrilor trupei, mai ales ale lui Bonham și Paige. Cu doar două săptămâni înainte de concertul din Berlin, trupa a fost obligată să-și oprească spectacolul de la Nurenberg după numai trei piese, pentru că Bonham a trebuit dus la spital după ceea ce s-a crezut a fi o intoxicație alimentară, dar zvonurile spuneau că ar fi fost vorba de abuz de droguri.

Starea de spirit din trupă nu era una dintre cele mai bune: Robert Plant voia să aibă concerte, dar nu voia să cânte în nordul Americii ori în Marea Britanie, acolo de unde era originară trupa, pentru că presa locală nu era prea prietenoasă cu ei. Primul concert a fost la 17 iunie, și ultima la 7 iulie, 1980.

La 27 iunie, la jumătatea turneului, Bonham a început să dea semne că ceva nu este în ordine. Au cântat în Nurenberg (Germania), iar la a treia piesă bateristul a leșinat, fiind dus la spital, concertul fiind anulat.

Dar 24 septembrie a fost o zi fatală pentru Bonham care a dat pe gât 40 de shot-uri de vodka într-un interval de 12 ore, în ceea ce ar fi trebuit să fie repetiția lor. Bonham și-a cerut iertare și a mers să se culce undeva într-un dormitor din casa lui Paige. A doua zi a fost găsit mort, sufocat cu propria vomă.

Turneul care ar fi trebui să aibă loc în nordul Americii nu a mai avut loc. Timp de câteva luni au existat zvonuri că Led Zeppelin îl va înlocui pe Bonham. Asta nu s-a mai întâmplat. La 4 decembrie 1980, trupa a emis o declarație de presă prin care anunțau că încetează să mai existe ca trupa Led Zeppelin fără Bonham și că se desființează. „Vrem ca toată lumea să știe că pierderea pietenului nostru, și profundul sens al unei armonii inseparabile ne-au condus la concluzia că nu putem continua”, au anunțat ei.

De atunci, trupa a mai avut câteva reuniuni, inclusiv cea de la Live Aid din 1985, a 40-a lor aniversare din 1988 și un concert întreg la Londra în 2007.

Așadar, după 11 ani și opt albume, povestea Led Zeppelin, una dintre cele mai mari trupe din istoria rock, a ajuns la final.

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.