Documentar

15 lucruri mai puțin știute despre Freddie Mercury

Se împlinesc azi 30 de ani de la prematura moarte a lui Freddie Mercury, o pierdere care nu se poate estima pentru ceea ce a însemnat muzica rock. A murit la numai 45 de ani, din cauza complicațiilor cauzate de SIDA.

Așadar, toți știm că Freddie Mercury a fost un cântăreț înzestrat cu o voce extraordinară, un performer de o originalitate care te lasă fără suflare și vocea uneia dintre cele mai mari trupe din toate timpurile.

Dar există multe alte lucruri mai puțin știute despre el, fapte care relevă profunzimile ascunse ale vieții și muncii lui Farrokh Bulsara, născut în Zanzibar la 5 septembrie 1946.

Freddie Mercury era un boxer extraordinar

Pe când era tânăr, Freddie Mercury era foarte bun la tenis de masă. „Îi plăcea să joace și tenis de câmp uneori, mai ales în vacanțe, îi plăcea să se uite la meciurile de la Wimbledon. Se mai uita și la rugby, dar nu avea niciolegătură cu fotbalul sau cricketul. „Eram complet nepriceput la fotbal și cricket. Dar sprintam bine, și eram bun la hochei, și eram extraordinar în ringul de box”, declara el.

A salvat-o pe jucătoarea de tenis Billie Jean King

Mercury spunea că „iubea” cluburile de noapte din New York. Într-o seară a ales să meargă în The Gilded Grape, din Brooklyn, deși se spunea că acolo mai ieșea cu bătaie uneori. „Auzisem că e foarte frumos acolo, dar toată lumea mi-a spus să nu mă duc decât dacă am o mașină rapidă cu care să o șterg de acolo cât mai repede”, povestea Mercury. „Toată lumea a încercat să mp avertizeze despre acest club, ceea ce evident m-a ațâțat și mai mult să mă duc. La puțin timp după ce am ajuns, a izbucnit o bătaie în masă, care a ajuns și la masa noastră. Aruncau cu scaune, se băteau cu pumnii, era sânge peste tot. Billie Jean King înțepenise, dar mi-a plăcut. I-am spus să nu se îngrijoreze și pentru că bătaia escalada și mai mult, am tras-o de mână și am dus-o pe ringul de dans. A fost mai distractiv decât o cină simandicoasă la hotelul unde stăteam.”

Modul în care se îmbrăca i-a speriat părinții

Când era student la Ealing Art College, Mercury a început să experimenteze diferite look-uri, dar nu se termina bine acasă. „Părinții mei s-au scandalizat când le-am spus ce puneam la cale”, își amintește în Freddie Mercury: A Life, In His Own Words. „Obișnuiam deseori să ajung acasă îmbrăcat în haine extravagante, cu unghiile vopsite în negru, iar mama era de-a dreptul înspăimântată. Părinții mei obișnuiau să spună „Doamne, să nu te vadă vecinii! Intră repede în casă. Intră pe ușa din spate!”

Photo: Simon Fowler © Mercury Songs Ltd

El a desenat logo-ul Queen

Diploma în Artă și Design Grafic de la Ealing a devenit folositoare, atunci când a desenat logo-ul Queen, după ce John Deacon s-a alăturat lui Brina May și Roger Taylor în iulie 1971. „Am decis să numit trupa Queen și am desenat logo-ul”, spunea el. „Am combinat pur și simplu toate creaturile care ne reprezentau din punct de vedere astrologic (doi lei pentru Leu, John și Roger; un rac pentru Rac, Brian; și două zâne pentru Fercioară, Freddie)…și nici măcar nu cred în astrologie”.

Freddie Mercury nu avea nevoie de prea mult somn…

În ciuda vieții sale profesionale pline de energie, și a petrecerilor lungi, Mercury spune că putea supraviețui cu foarte puține ore de somn. „Pot funcționa fără somn perioade lungi de timp, așa e felul meu. Pot dormi doar 2-3 ore pe noapte. Nu știu ce înseamnă asta, dar e adevărat. Aș vrea să știu. Mă relaxez în moduri pe care cei mai mulți oameni nu le înțeleg, cum ar fi să dorm doar 20 de minute într-un avion în timpul zborului. E suficient pentru mine. Îmi încar bateriile într-un timp foarte scurt și apoi sunt plin de energie din nou. Trebuie să fac ceva în fiecare zi”.

…dar avea coșmaruri

„Am destul de des coșmaruri, cum a fost cel din noaptea de dinainte de concertul Rainbow (1974). Dormeam în Holiday Inn și am visat că am ieșit pe balcon și totul s-a prăbușit, iar eu eram o grămăjoară pe pământ. M-am trezit pur și simplu îngrozit”, își amintea Mercury.

Înfruntarea cu punkerii rebeli

În 1977, când Queen înregistra bucăți din albumul News Of The World în Londra, Mercury spunea că doi dintre membrii trupei Sex Pistols erau în studioul alăturat. „Imaginați-vă cum eram sub același acoperiș noi și punk-rockul”, spunea Mercury. „În orice caz, i-am adus pe Johnny Rotten și Sid Vicious să asculte una din piesel noastre și le-am spus că o să cânt o piesă de-a lor, dacă și ei cântă una de-a noastră, și trebuie să le vedeți fețele. Erau, cam așa: „Nu putem cânta cu Freddie Mercury!” Eram încălțat cu balerini atunci. Era haios. I-am zis lui Sid Vicious „Simon Ferocious”, sau ceva de genul ăsta, și nu i-a plăcut deloc. I-am spus – Ce-ai de gând să faci? Avea toate semnele alea pe el și l-am întrebat dacă și lea- făcut singur în oglindă, și pur și simplu m-a urât pentru că i-am vorbit așa”.

Îl speriau avioanele mici

Membrii trupei călătoreau cu avionul în întreaga lume în timpul celor 13 turnee mari, dar  lui Mercury nu i-a plăcut când au trebuit să zboare cu un avion de mici dimensiuni în America de Sud. „Eram îngrozit. Nu-mi place să zbor cu avioane mici, iar acela era atât de mic”, spunea Mercury. „Mi s-s spus că sunt fotografi cu noi și că alții ne așteptau la aterizare, așa că nu era posibil să-i las să vadă în ce hal tremuram. Mi se albiseră degetele de cât strânsesem brațele scaunului. Dar când am ajuns am ieșit din mașinăria aia cu un zâmbet pe față ca și cum asta fac în fiecare zi.”

A fost rugat să joace pe Broadway cu Linda Ronstadt

Lui Mercury îi plăcea la nebunie să meargă la teatru, balet și operă, dar nu-i plăcea să fac parte din astfel de spectacole. „N-aș fi dus o stagiune până la capăt. Aș fi dat bir cu fugiții”, spunea Mercury. „M-au rugat să joc pe Broadway o dată, – La Bohème cu Linda Ronstadt – și m-am gândit: Glumiți! E cu totul altceva, dar m-au rugat să o fac. Au crezut că pot cânta operă. primul lucru care mi-a venit în minte a fost că eu nu pot face spectacole la matineu și ei nu-și dau seama că eu nu pot cânta șase sau șapte zile pe săptămână pe aceeași scenă: m-aș plictisi de moarte.”

Îi plăcea să cânte dezbrăcat

Mercury s-a luptat mult pentru a depăși problemele la corzile vocale – și a descoperit că repetițiile fără haine pe el îl ajută. „Trebuie să o las mai moale cu vinul roșu din cauza nodulilor din gât. Pentru a încălzi corzile vocale, am găsit metoda. O fac dezbrpcat, pentru că e cu siguranță o anumită picanterie în legătură cu asta. Cu hainele pe mine, nu funcționează, și atunci cânt dezbrăcat. Am fost la tot felul de specialiști – cred că am fost la toți – dar întotdeauna mi-au spus doar să mă odihnesc și să nu merg în turneu…sau să mă operez. Am fost foarte aproape să fac o operație, dar nu mi-a plăcut cum arăta doctorul și am fost un pic deranjat de faptul de a avea intrumente ciudate băgate practic pe gât.”

Era un demon” la Scrabble

Mercury spune că a fost „mulțumit” de vocile de pe albumul Innuendo din 1991, adăugând „Innuendo este un cuvânt pe care-l foloseam deseori la Scrabble. Pentru Queen, este un titlul perfect”.

Cât pe-aci să facă un supergrup cu Elton John și Rod Stewart

„Rod Stewart, Elton John și cu mine era cât pe-aci să facem o trupă, acum foarte mult timp, care ar fi trebuit să se cheme Hair, Nose and Teeth – adică noi…e haios câtn ai foarte mult vin în față și vorbești despre asta și spui: „Da, hai s-o facem”. Dar a doua zi, când ești treaz și Elton spune: „N-am de gând să cânt cu Rod” și Rod spune „N-am de gând să cânt cu Freddie”, iar eu spun „Ei bine, n-am de gând să cânt cu Elton!”, îți dai seama că nu o să se întâmple niciodată”.

A primit sfaturi despre imobiliare de la Elton John

Freddie Mercury și Roger Taylor obilnuiau să vândă haine la Kensington Market când erau tineri și săraci, așa că Freddie s-a bucurat enorm atunci când a câștigat suficienți bani încât să-și poată permite o casă cu opt dormitoare în kensington, una dintre cele mai exclusiviste zone din Londra. „Are podelele din marmură și scări de mahon”, spune Mercury. „Are și o grădină imensă…în Kensington! Îți vine să crezi? Un arab mi-a oferit patru milioane de lire sterline pentru ea. I-am spus lui Elton John și el a zis: „Repede, vinde-i-o și trăiește într-o casă din prefabricate”. Dar e casa visurilor mele și nu prea îmi pasă cât mă costă”.

Și-a umplut casa cu artă foarte costisitoare

Când Dave Clark a vorbit cu uDiscover Music despre Mercury, el a spus că Freddie iubea arta, adăugând:„Îmi aduc aminte că avea o pictură de Picasso în baie”. Mercury mergea deseori la licitații la Sotheby’s și Christie’s. „Trebuie să fiu înconjurat de ceva, chiar dacă este vorba doar de niște obiecte de artă. Așa că am colecționat multe, iar casa mea e plină cu obiecte de artă japoneză și antichități”, spunea Mercury.

Iar arta i-a inspirat cântecele

Când trupa lucra la albumul Queen II din 1974, Mercury spunea că ar fi scris cântecul The Fairy Feller’s Master-Stroke inspirat fiind de o pictură pe care a văzut-o la Tate Gallery din Londra. „Este foarte, foarte neobișnuit pentru mine. Merg la galerii de artă deseori și am văzut această pictură a lui Richard Dadd, un artist din epoca victoriană care mie îmi place. Am fost pătruns de inspirație. Am făcut o documentare despre ea și ceea ce am încercat să fac a fost să pun cuvintele în felul meu de a face rimele, dar foloseam textul său, așa cum era, pentru a înțelege oictura – ceea ce credeam eu că văd în ea”.

Sursa: udiscovermusic.com

Citește și:

Cele mai bune 10 piese ale lui Freddie Mercury

(VIDEO) Cei mai buni chitariști ai tuturor timpurilor

Articole recomandate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button