Joe Satriani: Soundtrack-ul vieții mele

Cariera lui Joe Satriani s-a lansat în 1987, odată cu albumul  Surfing With The Alien. Au urmat apoi hituri, nominalizări la Premiile Grammy, colaborări cu Mick Jagger, Deep Purple, și bineînțeles supergrupul său, Chickenfoot.

Cu cel de al 17-lea album al său, Shapeshifting, Joe Satriani ne povestește despre muzica ce este mereu cu el.

Primul cântec pe care îmi amintesc că l-am ascultat pentru prima dată

Părinții mei cântau muzică jazz și clasică, în timp ce frații mei mai mari erau fani Chuck Berry și Elvis, dar cea mai puternică amintire este cea de atunci când stăteam în Dodge-ul nostru din 1949 și ascultam Sleep Walk  – Santo and Johnny, la radio. Piesa asta mereu mă poartă în acele momente.

Cel mai bun album al tuturor timpurilor

Electric Ladyland al lui Jimi Hendrix, pentru generozitatea materialului și pentru inventivitatea sa. Ce invitație minunată din partea lui Jimi prin toate fațetele creativității sale. 1983… (A Merman I Should Turn To Be)? Nimeni nu poate face asta.

Chitaristul pe care îl apreciază cel mai mult

Sunt mai mulți. Mulți îmi sunt prieteni, și există o regulă nescrisă ca să nu-i menționezi, așa că zic doar Hendrix. A excelat în atât de multe categorii: abilitatea naturală de acânta, originalitatea, abandonul în fața artei. El a trăit într-o lume analoagă – lame de ras și casete audio, nu digitală, și pur și simplu a fost fantastic.

Cântărețul pe care-l apreciază cel mai mult

John Lennon. În mare parte datorită perioadei în care m-am năacut și am crescut. Dar el a reușit să acopere toate acele lucruri de bază: și-a pus sufletul pe tavă, a încercat totul și și-a asumat riscuri. Putea sî cânte un cântec de dragoste și să urle ca nebunul.

Și autorul de texte preferat

O să-i pun aici pe Lennon, McCartney și Harrison la un loc, pentru că toți trei au schimbat modul în care sunt scrise cântecele. Au scris cântece frumoase, drăguțe,urlete, de tritețe. Este monumental ceea ce au făcut ei.

Eroul meu „cult”

La începutul anilor 1980 m-am dus să-l văd în concert pe Mick Ronson la Old Waldorf în San Francisco. Știam tot ce făcuse cu David Bowie, și iată-l în acest club micuț cu noi care ne uitam la el. Mereu am crezut că este cel mai cool.

Cea mai subestimată trupă din toate timpurile

Mi-am amintit de Gang Of Four când Andy Gill a murit în februarie. Love Like Anthrax a fost un cântec uimitor, atât de important în dezvoltarea mea. Cred că au intrat în capul multor muzicieni făcându-i să-și dea seama că poți face o declarație muzicală fără să-i copiezi pe toți ceilalți.

Prima piesă pe care am cântat-o live

Funk 49 a lui James Gang sau poate Volunteers a lui Jefferson Airplane. Indiferent despre care dintre ele este vorba, s-a întâmplat la Carle Place High School dance din New York, într-o seară de sâmbătă în 1971. Cântam la chitară de numai câteva luni.

Cel mai bun album al meu

Cel mai recent, nu? (râde). Pe măsură ce amintirile legate de înregistrări s-au mai estompate, am început să-l ascult ca orice altă persoană, nu ca un muzician. Lucrez la tot pentru turneu și sunt surprins chiar și eu de toate lucrurile pe care le-am făcut. Sunt foarte entuziasmat de varietatea muzicii și stilurile interpretate la chitară.

Cel mai bun album live

Band Of Gypsys al lui Hendrix. Nu este un album perfect, dar îl ascult datorită implicării sale la realizarea lui. A schimbat cursul muzicii într-o singură seară. Dacă numai ar fi conținut acea versiuni a Machine Gun, ar fi fost suficient pentru mine. Este Biblia chitarei electrice.

Cel mai prost album al meu

Primul meu EP, Joe Satriani, din 1984. Fără bass, tobe, clape. Doar chitară. Unele piese sunt drăguțe, îmi plac pentru că sunt avantgardiste, dar habar n-am de ce am crezut că oamenii ar vrea să le asculte.

Plăcerea mea vinovată

Ori de câte ori ascult Greta Van Fleet, se găsește cineva, de obicei cineva mai în vârstă, care să spună: „Cine sunt tipii ăștia care-i imită pe Led Zeppelin?” Ia mai lăsați-i în pace! Există trupe mai vechi cu o generație decât ei care o fac pentru bani și faimă, dar băieților ăștia le place muzica asta și chiar au o scânteie.

Cântecul meu de party sâmbătă seara

Casino Boogie de pe albumul Exile On Main St. al celor de la The Rolling Stones. Îmi place acea muzică curată, când uiți de tehnică și care doar îți așază un zâmbet pe față.

Cântecul care mă face să plâng

E ceva în vocea lui John Lennon în piesa Across The Universe. Cred că mp face să mă gândesc la el și la viața lui, dar și la subiectele pe care le alege în piesele sale.

Cântecul „in the mood for love”

Orice îi place doamnei Satriani. Nu știi niciodată. Poate fi Van Halen în perioada de început, care și mie îmi place. Piesele de început cu David Lee Roth au starea aia sexy, energică. Poți simți toată energia aceea tinerească.

Cântecul care vreau să se cânte la înmormântarea mea

Sincer? Aș sugera niciun fel de muzică. Sunetul meu preferat este șuieratul vântului printre copaci. Acela este un sunet frumos. Muzica poate apăsa influența oamenii în diverse feluri. Ai impresia că ai pus cântecul perfect pentru o înmormântare, iar jumătate din oameni să se întrebe de cânți un cântec de party.

sursa: Classic Rock

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.