De ce n-a mai existat The Beatles. Adevărul din spatele celei mai dureroase despărțiri

Se împlinesc azi 50 de ani de la unul dintre cele mai dureroase momente din istoria muzicii.

După opt ani în care au uimit o lume întreagă, au redefinit și reîndrumat cultura pop, a fost nevoie de un singur cuvânt pentru a ucide una dintre cele mai mari trupe din toate timpurile. „Aveți de gând să faceți un nou album sau single cu The Beatles?” s-a întrebat Paul McCartney într-o declarație de presă înainte de primul său album solo, McCartney, trimisă jurnaliștilor la 9 aprilie 1970. Răspunsul: „Nu”. „Preconizați că va veni o vreme când Lennon-McCartney va redeveni un parteneriat în privința compunerii pieselor?”. „Nu.”

Cu asta, visul a luat sfârșit. La 10 aprilie, Daily Mirror titra pe prima pagină „Paul Quits The Beatles” (Paul părăsește The Beatles), iar presa din toată lumea a luat foc. Fanii și reporterii s-au adunat în fața birourilor din Apple Corps la 3 Savile Row. „Evenimentul este istoric, poate fi considerat la un moment dat de istorici drept  o emblemă a declinului Imperiului Britanic”, prezenta reporterul de CBS News din America. „The Beatles se destramă”.

O generație întreagă a fost cuprinsă de șoc și durere. Nu numai hoardele de fete care țipau, reprezentantele Beatlemaniei, dar și cei care se opuneau normelor sociale și activiștii sociali, reprezentanți flower-power care au găsit acceptarea în albumele trupei de la mijlocul existenței acesteia. Timp de aproape un deceniu, prin The Beatles muzica a stăpânit lumea; pentru mulți, asta s-a simțit ca un final, nu numai al uneia dintre cele mai mari trupe din istorie, dar și al culturii revolușionare a tinerilor, a evoluției.

Și membrii The Beatles erau șocați. McCartney urma să declare mai târziu că nu a intenționat ca declarația lui să fie luată ca un anunț legat de destrămarea trupei, și că a fost „devastat” de reacție. George Harrison a refuzat să comenteze, Ringo Starr a răspuns: „Astea sunt noutăți pentru mine”, iar John Lennon a spus: „A fost bine să aflu că încă e în viață. În fine, puteți considera că am spus-o în glumă: Nu a plecat el, eu l-am concediat!”

În realitate, membrii trupei au simțit că McCartney i-a trădat anunțând despărțirea când erau pe cale să promoveze noul album. Sub tensiunile unui succes global enorm și a unei așteptări culturale incredibile, The Beatles a devenit o amestecătură de egouri, nesiguranță, frustrări, dependențe de droguri, confuzie spirituală, lipsă de comunicare și ostilitate ușor scoasă la suprafață, problemele lor exacerbate din cauza lipsei controlului managerial, afaceri catastrofale și Yoko.

Pentru Lennon, care și-a anunțat colegilor intenția de a părăsi grupul în septembrie 1969, era și părerea de rău că era trupa lui, era trupa lui de distrus. „Am vrut s-o fac și trebuia să o fac”, a spus el mai târziu. „ Eu am pornit trupa, eu am desființat-o. Simplu.” Rădăcinile destrămării au mers în profunzime. De fapt în urmmă, către momentul când țipetele Beatlemaniei nu prea s-au mai auzit.

Lungul și dificilul drum către acest punct începuse cu câțiva ani înainte. The Beatles erau practic trupa lui Lennon, dar McCartney și-a asumat un rol din ce în ce mai dominant de-a lungul vremii. Privind retrspectiv, scena este deseori asociată cu un bărbat care rămâne ferm pe poziții în ceea ce privește ceva ce iubește în timp ce colegii de trupă nu reușesc să facă acelați lucru, din diverse motive personale (în cazul lui Lennon, se pare că era vorba despre îndoiala de sine). Dar la vremea aceea, McCartney era considerat personajul negativ. Deși primul care a părăsit grupul a fost de fapt Lennon, McCartney este singurul membru al trupei care a plecat oficial.

Pe lângă conflictele artistice, intrigile personale și financiare au aruncat totul în aer. Odată cu decesul managerului Brian Epstein în 1967, a izbucnit un scandal legat de cine ar trebui să preia treburile administratibe. McCartney a pierdut în fața celorlalți, care l-au vrut pe Allen Klein să fie noul lor manager. Mai târziu au regretat decizia.

Cu timpul au apărut presupunerile că Yoko Ono este cea care i-a despărțit pe beatles-i. Relația ei cu Lennon i-a oferit acestuia mai multă susținere spirituală decât a simțit vreodată, rupând legătura pe care acesta o avea cu McCartney de ani de zile. Dar Ono mereu a susșinut că nu a vrut să stea în calea dinamicii celor patru fabuloși, și că nu a acționat așa decât din dragoste pentru Lennon. McCartney a declarat în 2012, că în ceea ce-l privește, destrămarea trupei nu are nicio legătură cu Ono.

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.