Ian Gillan: Ziua în care am părăsit Deep Purple

La 29 iunie 1973, Ian Gillan părăsea Deep Purple și nimeni nu a spus niciun cuvânt despre asta. Cântărețul a povestit toată povestea tristă pentru revista Classic Rock.

„A fost straniu, de fapt. Pentru că înmânasem demisia mea membrilor trupei cu luni înainte, când eram în Dayton, Ohio. Le spuneam în această scrisoare că intenționam să părăsesc grupul la finalul următorului turneu. Dar, la vremea aceea nimeni nu mi-a spus nimic despre decizia pe care o luasem. Am continuat să facem noul album Who Do we Think We Are și apoi am pornit la drum.

Am plecat în Japonia în iunie 1973 iar ultimul concert a fost în Osaka la 29 iunie. Acela a fost finalul programat al turneului, și prin urmare și concertul final cu trupa. Și tot nu-mi spusese nimeni nimic. Am urcat pe scenă, am ținut concertul, și…ei bine, cam asta a fost. Am plecat singur de la concert și m-am întors la hotel. Nu mi-am luat la revedere de la nimeni care avea legătură cu Purple. De la niciunul dintre ceilalți patru din trupă, de la nimeni din echipă, ori management. Era aproape ca și cum dispărusem înghițit de pământ. Așa cum am spus, totul a fost cam bizar. Nu m-am așteptat la vreun cadou de la revedere sau vreo izbucnire emoțională de la cineva, dar să ignori toată chestia a fost pur și simplu ciudat.

Nu am spus nimic după concert. Nu mi s-a părut corect să spun ceva. Atmosfera de la vremea aceea din trupă era pur și simplu oribilă, iar pentru mine a fost o ușurare că s-a terminat totul. Pentru a înțelege ce se întâmpla în trupă trebuie să fie un psiholog cu experiență. Toți cei din trupă se purtau la vremea aceea ca niște nenorociți – și printre ei mă includ și pe mine. Eram la fel de rău precum ceilalți.

Ceea ce nu ne ajuta deloc la vremea aceea era că mulți oameni erau implicați, iar ei aveau programări ceea ce însemna că eram extrem de alergați. Dacă apucam să facem o pauză, atunci poate că ar fi funcționat. Dar eram pe o bandă continuă, și ajunsesem într-un punct în care chiar trebuia să plec. Și de aceea le-am adus la cunoștință decizia mea printr-o scrisoare.

Poate că niciunul dintre colegii mei nu a știut ce să-mi spună, și cu siguranță nici eu nu prea știam ce să le spun. Așa că poate de aceea, în noaptea aceea la Osaka ne-am purtat toți ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, și totul ar fi fost perfect. Ceea ce în mod evident nu era.

A doua zi, am plecat la aeroport singur, m-am urcat singur în avion și m-am întors acasă. Era ca și cum din momentul în care am coborât de pe scenă, nu mai eram privit ca membru al trupei. Practic am fost abandonat, trebuia să-mi port singur de grijă. Dar nu era nicio problemă. Odată întors în Anglia, mă așteptam cumva ca cineva din trupă să mă sune. N-a făcut-o nimeni. Și-au văzut de trupă. În cele din urmă, Roger Glover a sunat după ceva vreme, să-mi spună că a fost dat afară din trupă.

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.