Lzzy Hale: Soundtrack-ul vieții mele

Câștigătoarea unor premii Grammy, starul rock Lzzy Hale, vocea trupei Halestorm înflorește atunci când se află pe scenă. În prezent, stă acasă și lucrează la un nou album, următorul după Vicious, cel din 2018.

Ea a alcătuit pentru Classic Rock soundtracku-ul vieții sale, ce muzică a adus-o în acest punct al carierei sale.

Prima muzică pe care îmi amintesc că am ascultat-o

Probabil cea de la radioul din mașina părinților. Cred că ascultau Van Halen. Aveam cam 8 ani și am întrebat: „Ăsta care cântă e băiat sau fată?” (râde) Tatăl meu a fost foarte bucuros că eram interesată de hard rockul anilor 70-80, așa că mi-a dat să asculte Deep Purple, Alice Cooper, Black Sabbath și toți ceilalți.

Eroul cu chitara

Tom Keifer de la Cinderella. Când aveam 16 ani unul dintre prietenii părinților mei mi-a dat o casetă video cu toate videoclipurile lor de pe Night Songs. Aveam un keytar atunci. Tocmai rămăsesem fără chitarist, așa că am luat instrumentul acela și am încercat să-l imit pe Tom, ce cânta el –  sau cel puțin modul în care arăta atunci când ținea chitara în mâini.

Nu cred că intenționam să mă scufund în acel stil, dar acum, colegii mei de trupă, acum și mereu zic ceva de genul: „Uite, iar faci chestia aia a la Tom Keifer.”

Autorul textelor

Cineva la care mereu vor reveni – și aș asculta oricând oricare dintre piesele sale care mă fac să spun: „Doamne, îmi doresc să fi scris eu asta!” – este Tom Petty. Cel mai mult ascult Wildflowers, pentru că îl consider o uimitoare operă de artă, dar îmi place și Damn The Torpedoes.

Cântărețul

Ann Wilson de la Heart. Când eram la început în muzică, era multă muzică cântată în special de tipi, în anii 70-80. Așa că mama mi-a spus: „Dacă ai de gând să te apuci de treaba asta cu rockul, trebuie să înțelegi că și fetele o pot face.”

Prima dată când am ascultat Heart a fost pe un CD live, The Road Home, și era o versiune semi-a-capella a piesei Crazy On You. M-a lăsat fără cuvinte.

Cea mai bună trupă live pe care am văzut-o

Unul dintre cele mai bune concerte la care am mers a fost al trupei Muse. Cred că era turneul Absolution. Cam singura producție erau acele baloane uriașe pe care le aruncau peste mulțime și au aruncat cu confetti, dar trupa era atât de bună și atât de adunată încât uimea audiența.

Anul trecut i-am văzut pe The Darkness pentru prima dată în concert, și au fost și ei uimitori.

Cel mai bun album al tuturor timpurilor

Nu mă pot sătura de albumul Heaven And Hell al trupei Black Sabbath. A fost făcut când era Dio în trupă, așa că este o cu totul altă stare decât cea când era Ozzy.Este un album excelent. Piesa care dă titlul albumului este unul dintre primele riffuri pe care am încercat să le învăț când eram adolescentă. Iar coperta este grozavă; îngeri fumând? De ce nu?

Cea mai subestimată trupă din toate timpurile

Există o trupă ciudată, pe numele The Divinyls. Au făcut un cântec intitulat I Touch Myself. Tot ce au făcut ei, în afară de acest cântec, este totat diferit. Cred că erau presați de cineva din industrie să aibă un hit la radio. Dar trupa este foarte bună. Este un fel de combinație între Blondie și The Police. E o piesă numită Temperamental, care este plină de atitudine.

Cel mai bun album pe care l-am făcut

Sunt mândră de toate. Dar poate că o să-l menționez pe cel mai recent, Vicious, numai pentru că, cu fiecare album, simt că ne apropiem și mai mult de cel care urmează să fie preferatul meu.

Simt ca și cum…niciodată nu sunt mulțumită. Mă simt ușurată mereu atunci când e gata, și este lansat și ești mândru, dar e ceva de genul: „OK, cum o să fie următorul?”

Cel mai slab album pe care l-am făcut

Cred că aș zice primul, pentru că dacă știam atunci ce știu acum despre înregistrări și toată această industrie, probabil că ar fi ieșit mai bine. Nu l-aș numi neapărat „cel mai slab” album al nostru, dar a fost cel mai naiv album.

Cântecul meu pentru party-ul de sâmbătă seara

I Wanna Rock a lui Twisted Sister. Nu cunosc pe nimeni căruia să-i placă (râde), dar mie îmi plac tare mult. Nu poți asculta piesa aia fără să râzi sau să zâmbești și să uiți tot ce te preocupa înainte să asculți cântecul.

Piesa „in the mood for love”

E o piesă a lui Jeff Buckley, Everybody Here Wants You. Când eram adolescentă m-am sărutat cu un puști pentru prima dată pe piesa asta, iar de fiecare dată când o ascult am sentimentul acesta dulce-amar de adolescent: „Sper ca părinții să nu intre”, un fel de spirit de aventură. Este și un cântec foarte frumos.

Cântecul care aș vrea să fie cântat la înmormântarea mea

Cred că ar trebui să fie ceva la dublu. Adică, poate la începutul înmormântării să fie Another One Bites The Dust a trupei Queen, apoi, la final, tot Queen, pentru că The Show Must Go On ar fi grozav.

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.