10 lucruri mai puțin cunoscute despre Dave Grohl

51 de ani împlinește azi Dave Grohl, liderul trupei Foo Fighters și fost toboșar în Nirvana.

Mulți dintre noi care au pus mâna pe vreun instrument muzical atunci când erau mici au visat să fie suficient de norocoși să cânte într-o trupă rock care să ne aducă faima, și bineînțeles o tonă de bani. Numai un pic procent din acești visători reușesc să-și vadă visul devenit realitate. Dave Grohl nu numai că s-a aflat în vârf în industria muzicală. Dar Grohl este parte a două trupe legendare. Moștenirea Nirvana va dăinui peste generații. Iar unii dintre cei mai înfocați fani ai trupei Foo Fighters consideră că aceasta este una dintre cele bune din toate timpurile.

Probabil că știm multe despre toboșarul Dave Grohl, sau despre perioada lui în Foo Fighters. Dar cu siguranță cunoaștem puține despre perioada de început a lui, sau despre cum se numea prima lui trupă.

Părinții lui Dave Grohl au divorțat

Dave Grohl s-a născut în Warren, statul Ohio. Mama lui era profesoară, iar tată său era jurnalist. Părinții lui au divorțat când Dave era mic, iar în cele din urmă a locuit cu mama și cu sora cea mare după divorț, Grohl a început să cânte la chitară pentru prima dată înainte de adolescență, și era evident, chiar înainte de anii de liceu, că Grohl știa ce avrea să facă în viața de adult. Cu ani înainte de a deveni membru al trupei Nirvana și star rock, Grohl era un elev popular pentru că îi plăcea să cânte la școală.

Nirvana nu a fost prima trupă mare a lui Grohl

Nirvana nu a fost, de fapt, prima trupă importantă în care a cântat Grohl în anii de după liceu. Trupa Scream s-a format în 1981, iar Grohl a intrat în trupă în 1986. Grohl  și Scream au fost în turnee timp de mai mulți ani, iar Grohl apare pe mai multe albume ale trupei. Cei care sunt interesați să-l vadă pe tânărul Dave Grohl cântând cu Scream o pot face pe Youtube.

Cum a făcut față morții lui Kurt Cobain

Întreaga suflare muzicală a fost dărâmată în aprilie 1994 când s-a aflat că liderul Nirvana, Kurt Cobain, a murit. La fel ca mulți muzicieni care au suferit pierderi personale și profesionale, Grohl a trecut peste moartea lui Cobain prin înregistrarea propriei muzici. Potrivit lui David Kirby de la New York Times, Grohl a înregistrat 15 piese imediat după decesul lui Cobain. Talentatul muzician a cântat la toate instrumentele și a tot el a și cântat cu vocea. Chiar dacă Grohl a fost bun cât timp a fost în Nirvana, după primăvara lui 1994 am aflat cât este de special ca artist, Grohl ieșind astfel dintr-un cocon în care s-a dezvoltat.

Kurt Cobain a fost primul care a ascultat viitoarele piese Foo Fighters

Fanii lui Grohl știu că acesta a înregistrat propriile piese atunci când încă mai cânta cu Nirvana. El a vorbit la un moment dat despre faptul că acela care i-a ascultat pentru prima dată ceea ce urmau sp devină piesele Foo Fighters nu a fost altul decât Kurt Cobain. Potrivit lui Mitchell Peters de la billboard.com, lui Cobain i-a plăcut atât de mult ce a ascultat, încât l-a „sărutat pe rohl pe gură”, pentru că era foarte entuziasmat. Aceasta este o poveste frumoasă între doi oameni care erau și prieteni, și colegi de trupă în scurta perioadă cât au lucrat împreună.

Grohl mestecă încontinuu gumă atunci când se află pe scenă

Mestecarea gumei poate furniza mai multe beneficii. Împrospătează respirația, dar asigură și umezeala gâtului și a gurii. Acest al doilea beneficiu, după cum spune Grohl, este motivul pentru care el mestecă gumă în permanență atunci când se află pe scenă în timpul concertelor. S-ar putea să fie și o modalitate de a mai diminua din tracul de scenă de care suferă Grohl. Și asta pentru că unii spun  că mestecarea gumei eliberează presiunea înainte și în timpul unei situații stresante, cum ar fi să cânți în fața a 80.000 de oamenii care te aclamă. Sau poate că pur și simplu, lui Grohl îi place gustul gumei.

Există o stradă care-i poartă numele

Unele staruri rock și celebrități dau numele unor străzi sau autostrăzi. În Warren, Ohio, poți să te plimbi pe Aleea Dave Grohl. Inițial, o alee plină de gunoaie și mizerie a fost transformată într-un fel de altar pentru faimosul muzician după ce un sergent de poliție a aflat că Grohl este din Warren. Aleea este acoperită cu picturi și alte desene murale, și este casă pentru ceea ce a fost denumit ”cele mai lungi bețe de tobe din lume”.

The Beatles a avut o mare influență asupra lui

N-ai zice dacă asculți muzica celor de la Nirvana, dar Grohl a declarat de mai multe ori în trecut că și el și Kurt Cobain au fost influențați, printre alte trupe, de The Beatles. Grohl spune că The Beatles pentru că „l-au ajutat” că învețe să cânte. Grohl a declarat pentru Classic Rock Magazine în 2009 că piesa sa favorită de la The Beatles este balada „Julia”. Piesa a fost scrisă de John Lennon când membrii trupei se aflau în vacanță în India. Este despre mama lui Lennon care l-a abandonat când era un puști și care a murit după ce a fost lovită de un șofer beat când Lennon avea 17 ani.

Grohl crede în OZN-uri

Ești una dintre acele persoane care cred că nu suntem singuri în Univers, și că am fost vizitați de extratereștri? Și Dave Grohl crede asta. El a vorbit despre fascinația lui pentru OZN-uri în timpul unor interviuri mai vechi. În 2015, într-un interviu pentru billboard.com, Grohl s-a referit la el însuși ca fiind „un fanatic al OZN-urilor”. În același interviu, Grohl a declarat că Neil deGrasse Tyson a fost unul dintre eroii lui. Grohl a spus de asemenea,  că s-ar vedea într-o altă viață ca fiind „astrofizician”. Dar noi ne bucurăm că Grohl a ales să fie muzician în această viață.

A folosit statueta Grammy ca opritor la ușă

Te enervezi uneori când ușa de la dormitor nu rămâne deschisă și se închide singură. Și ce faci atunci pentru a rezolva problema? Pui un opritor. Și Grohl a făcut asta, numai cî el a ales statueta Grammy ca să țină ușa deschisă. Între timp, Grohl a ales totuși să păstreze astfel de premii pe un raft. La câte a strâns în carieră, ar putea să folosească unul ca opritor la ușă și unul ca prespaprie, fără a le simți însă lipsa.

De ce este cunoscut ca fiind „cel mai simpatic tip din lumea rockului”

Oriunde dai de Dave Grohl pe Internet afli de reputația lui de a fi, fără doar și poate, „cel mai simpatic tip din lumea rockului”. De asemenea, el este cunoscut și pentru bacșișurile generoase pe care le lasă ospătarilor ( a lăsat unei ospătărițe într-un restaurant 1 000 de dolari după ce a fost agresată verbal de un client), este un tip care donează bani mai multor cauze. Dave Grohl este unul dintre băieții buni. Și asta îl face și mai mișto.

 

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.