Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
Știri

Floor Jansen: „Aș vrea să găsesc o cale să îmbin o carieră solo cu Nightwish

Floor Jansen, vocea Nightwish, a vorbit recent într-un podcast despre lucrurile pe care și-ar dori să le facă în cariera sa, cu trupa dar și departe de ea.

„De la începutul pandemiei am lucrat la un album solo, sau ca să fiu mai exactă, lucrez la el de când mi-am început cariera solo în Olanda. Mi-am eliberat creativitatea pe care însă nu prea am apucat să o folosesc de-a lungul anilor. E bine când reușesc. Aș vrea să fac mai mult solo și chiar îmi doresc să termin acel album și să fac acei pași ca să găsesc o cale să îmbin cariera solo cu Nightwish și viața mea privată, pe care o prețuiesc mult mai mult de când petrec mai mult timp în acest paradis verde în care trăiesc în Suedia.”

Pe termen lung, „cea mai mare dorință a mea este să continui să fac ceea ce fac într-un bun echilibru. Poate că pare așa mai siropos, dar văd cât este de dificil pentru toată lumea să facă chestia asta pe termen lung, să rămână întregi la minte, să păstreze legătura cu lumea, și nu mă refer aici la concerte, turneu, ci la lumea din afara bulei, și nu aș vrea să-mi pierd mințile că sunt un fel de Rock star sau ceva de genul ăsta.

Fiind o persoană foarte sensibilă, vreau să-mi păstrez sănătatea mintală prin tot fluxul ăsta de impulsuri și impresii prin care trec zilele astea. Și, da, dacă încă pot veni acasă unde vin acum acasă, este un vis pe termen lung.”

Jansen a debutat ca vocalistă pentru Nightwish la 1 octombrie 2012, și a apărut prima dată pe un album al formațției în 2015, pe Endless Forms Most Beautiful”. Înainte să intre în Nightwish, Jansen a cântat în trupele olandeze After Forever și Revamp.

Articole recomandate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button