Amy Lee: „Bring Me The Horizon m-a ajutat când am avut un blocaj”

Dacă e ceva bun care a ieșit la suprafață în carantina în care a intrat mai toată lumea, atunci ar fi colaborarea între artiști, care în sfârșit au avut timp să colaboreze unii cu alții. Amy Lee de la Evanescence a colaborat cu Bring Me The Horizon la o piesă care urmează să apară, și declară că această experiență a ajutat-o să iasă dintr-un moment în care avea un blocaj.

Într-un interviu recent, Amy Lee a recunoscut că avea o stare permanentă de frustrare înainte să fie abordată pentru realizarea acestei piese. Era prinsă cu lucrul la studio și simțea că nu are niciun pic de timp pentru a face diverse colaborări, și nu a putut rezista ocaziei de a fi în această piesă, după ce a ascultat-o. Este ultima piesă de pe albumul care va fi lansat mâine, 30 octombrie, și se numește One Day Only Butterflies Left Will Be In Your Chest As You March Towards Your Death.

„E o piesă atât de bună, îmi place foarte mult”, spune Lee. „M-a făcut instantaneu foarte fericită. Am știut că trebuie să mă opresc din orice lucram și făceam și să mă pierd în ea pentru o clipă.”

Tot procesul a durat o săptămână pentruvocalista Evanescence, iar experiența a fost una unică, pentru că Bring Me The Horizon se află în Marea Britanie. Ea și Oli Sykes s-au ghidat vocal unul pe celălalt prin telefon , discutând despre cum voiau să sune, iar diferența de fus orar le permitea un feedback corect destul de rapid.

„Cântecul acesta mereu va avea un loc special în inima mea pentru că m-am simțit ca un artist într-un moment de blocaj, care este ajutat de un alt coleg artist”, a conchis ea.

Noul album Bring Me The Horizon, Post Human: Survival Horror va fi lansat la 30 octombrie, și mai include colaborări cu Babymetal, Yungblud și Nova Twins.

 

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.