Dave Grohl: „Ani de zile m-am gândit să-mi scriu memoriile”

Dave Grohl spune că ani de zile s-a gândit să-și scrie memoriile, dar că pur și simplu nu a găsit timpul potrivit pentru a face asta, potrivit Classic Rock.

Liderul trupei Foo Fighters și-a lansat seria de scurte povestiri pe Instagram în luna martie, iar întrebat de Entertainment Weekly dacă va apărea și o autobiografie, Grohl a replicat: „O, bineînțeles.”

El a continuat: „Cu ani în urmă mă aflam la un grătar și am întâlnit un agent de la o editură, iar el mi-a spus: Te-ai gândit vreodată să scrii o carte? Iar eu i-am răspuns: Da, sigur, într-o zi – iar el a spus: E foarte ușor. Faci patru sau cinci ore de interviuri și altcineva o să scrie pentru tine, transcriind ce spui tu. Va fi grozav. Și m-am gândit: La naiba cu asta!

Provin dintr-o familie de scriitori și cu siguranță sunt oaia cea neagră, dar nu sunt chiar așa rău. Așa că m-am gândit că dacă e să scriu vreodată o carte, va fi scrisă de mâna mea. M-am gândti la asta ani de zile, dar nu am avut niciodată timp, și nu am simțit niciodată că aș fi pregătit pentru că în fiecare zi se întâmplă ceva despre care aș vrea să scriu – și nu mi-ar plăcea să scriu genul acela tipic de autobiografie.

Cu ani în urmă m-am gândit: Poate va fi doar o culegere de glume. Poate că în loc să fie povestea vieții mele în 300 de pagini o să fie o carte cu povestioare simpatice.”

Grohl adaugă: „Majoritatea muzicienilor rock sunt povestitori grozavi pentru că cei mai mulți dintre ei au petrecut mai mult decât câteva ore cu oameni, cu muzicieni, cu tot felul de întâmplări. Așa cp nu prea sunt prea mulți muzicieni rock care să nu aibă în tolbă povestiri grozave”.

 

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.