Într-un interviu pentru revista Classic Rock, Ozzy Osbourne vorbește despre un an dificil, prieteni dispăruți și despre statutul de „om obișnuit” (ordinary man).
Prințul Întunericului a petrecut mare parte din anul trecut în casă. Nu acesta a fost planul, dar o căzătură i-a agravat o rană mai veche și s-a văzut nevoit să anuleze sau să amâne concertele din 2019. Între timp, a anunțat că suferă și de boala Parkinson cu care se luptă de câțiva ani.
„Au venit una după alta”, spune el. „Nu beau, nu fumez, nu mă mai droghez și s-a întâmplat tot rahatul ăsta. (râde).”
Dar, a reușit să scoată în acest timp un album, Odinary Man, demonstrând că nu se lasă. „Făceam practic implozie emoțional”, explică Ozzy. „Să mă întind pe o canapea în fiecare zi, să fac același lucru…practic o iei razna – ajungi în mintea ta, iar mintea nu-ți zice niciodată ceva drăguț. A mea în niciun caz. Îmi spunea: S-a terminat. O să mori…Apoi albumul…ei bine, el mi-a salvat viața, știi asta?”
Ordinary Man este cea mai mare temere a ta – să mori ca un om obișnuit?
Cam așa ceva…Când am intrat în lumea asta, să spunem că până la momentul acesla eram un tip obișnuit. Muzica mi-a oferit tot. Nu am vreun truc, nu știu de ce, nu știu cum. Cred că așa mi-a fost soarta, înțelegi ce vreau să spun? Am început să cântăm la Star Club Hamburg, acolo unde a cântat și The Beatles. N-o mai existe niciodată vreo altă The Beatles.
Te temi că ești uitat de generația tânără?
Ei bine, dacă își amintesc de mine, bine, dacă nu, nu…Nu fac nimic ca să fiu păstrat în memorie. Am făcut-o ca să le ofer oamenilo puțină distracție în viață. Totuși, un om obișnuit probabil nu ar trăi într-o casă drăguță ca asta.
Nu sunt un om obișnuit într-o…Ar fi trebuit să spun „nu vreau să mor ca un om obișnuit (râde). Ei bine, în tot acest succes al meu nu-mi place să cred că sunt vreun mare mahăr; nu zic: Așa, bine, adu-mi asta, adu-mi aia. Nu, nu sunt așa. Îmi iau singur ce-mi trebuie dacă pot. Doar că îmi doresc să pot face mai mult.
Ai vreo explicație pentru succesul tău nelimitat sau longevitatea carierei tale?
Nu pot răspunde la această întrebare pentru că nu știu. Trebuie că sunt cel mai norocos om din lume. Au trecut 10 ani de la ultimul meu album de studio, iar acesta se pare că se descurcă foarte bine.
Următorul turneu va fi ultimul lucru care ne va mai da vești despre tine cât vei cânta live?
Ei bine, ceea ce am spus a fost că nu voi mai merge în turneu mondial. Nu pot. Voi avea concerte dar nu voi mai pleca în turneu mondial. Până când ajungeam în Europa, eram deja obosit, așa că am de gând să fac un turneu european și apoi să iau o pauză cât vreau de lungă. Știți care e faza acum? Toată lumea face asta în Vegas. Dacă va trebui să fac asta vreodată, va fi interesant, pentru că nu-mi place să cânt mai mult de o nopate într-un loc.
Deci la ce se pot aștepta oamenii de la acest turneu?
Sper să mă recupereze, știi? Pentru că nu-mi pot permite să anunț concertele și apoi să le amân sau să le anulez iar. Trebuie să fiu capabil fizic să o fac.
Cine va fi în trupa ta de turneu? Sunt „suspecții de serviciu” sau cei care ți s-au alăturat în studio?
O, absolut. Zakk, Tommy, Bșasko, adam. De-abia așteaptă să plecă, știi. Au fost cu toții OK. Tommy Iommi de la Black Sabbath m-a susținut foarte mult. Singurul despre care nu am vești este Geezer Butler. Chiar și Bill Ward mi-a telefonat ieri. Probabil va merge în turneu cu trupa sa.
Să presupunem că o vei lăsa mai moale după acest turneu. Te vei transforma într-un familist sau te vei apuca de vreun hobby?
Care este înțelesul vieții?
La finalul zilei, poți privi în urmă și să spui: Ei bine, am făcut-o în felul meu. Am 71 de ani acum. Și privind în urmă, văd că sunt mulți oameni care ne-au părăsit. Gary Moore mi-a fost bun prieten. Ieșeam să beau cu John Bonham, iar băutura l-a ucis cu ani în urmp. Sunt mulți muzicieni care ne-au părăsit.
Asta te face nostalgic sau melancolic?
