De ce „Load” a creat cele mai mari controverse pentru Metallica

Metallica ajungea  în 1996 nr. 1 în Statele Unite cu Load. Discul vinde mai mult de 5.000.000 de exemplare numai în SUA.

O nouă imagine, un nou logo și un sunet nou care deschis discuții – Load, cel mai controversat album din cariera trupei Metallica. Și probabil cea mai grea tranziție pe care trupa a făcut-o, la cinci ani de la albumul autointitulat din 1991 (cunoscut și ca The Black Album).

Într-un fel, trupa se afla într-o situație necâștigătoare, iar într-un alt fel, trebuia să iasă victorioși. Load, care a fost lansat la 4 iunie 1996, s-a vândut în 680.000 de copii în prima săptămână și a petrecut patru săptămâni ăn topul Billboard. Și cu toate cifrele menționate mai sus, există voci care consideră Load printre cele mai slabe ale trupei, împreună cu Re-Load, St.Anger sau colaborarea cu Lou Reed, Lulu.

Nu uitați că 1996 era un an prost pentru metal. Thrash și death metal fuseseră trecute în umbră de rockul alterntaiv și grunge, iar trupele de nu-metal, printre care Korn, Deftones și Coal Chamber, umpleau spațiul pe care-l lăsaseră liber Iron Maiden și Judas Priest. Nu era momentul ideal pentru Metallica de a încerca să-și câștige locul în topul ierarhiei metal și nu au ajutat nici zvonurile că trupa va reveni la rădăcinile thrash (ceea ce nu s-a întâmplat până în 2008 odată cu Death Magnetic).

„La vremea când am făcut Load, să scriu  chestiile alea nu mă mai entuziasma”, spunea James Hetfield pentru Loudwire în 1997. „Niciunul dintre noi nu mai scria genul acela, iar când scrii, înseamnă să povestești cum te simți. Era mai incitant pentru noi să ne imaginăm tot felul de lucruri discordante, decât să să mergem pe repede înainte.”

Deja dovedisem lumii că o putem face”, adaugă Kirk hammet. „Îmi place să cred că ar trebui să păstrăm spațiu prețios pe CD pentru lucruri pe care încă nu le-am făcut. Să mergem înainte atât timp cât este creativ și provocator.”

Deși ascultătorii de muzică rock la radio au ridicat pumnii a triumf la piesele Hero of the Day, King Nothing și chiar la balada Until It Sleeps, au fost destule voci care au găsit motive să privească numai ce nu le plăcea. Când a ieșit Load, Lars Ulrich și Hammett descopereau arta underground și contra-cultura și au făcut o grpmadă de lucruri deloc specifice „metal”, cum ar fi să-și vopsească unghiile cu ojă neagră, să ridice în slăvi trupa Oasis și să-și tundă părul.

„Oamenii se reped mereu să te judece pe baza unor observații superficiale decât pe cele muzicale”, se plîngea Hammett. „S-au luat de cea mai neimportantă chestie, că ne-am tuns părul. Am rămas foarte suprins. Nu știam că Metallica înseamnă numai să ai părul lung. Credeam că înseamnă să creezi muzică. Practic, am fost uluit de toată atenția care ni se dădea. Apoi, când m-am gândit mai mult am început să realizez tot ridicolul. Era funny să vezi câți oameni am reușit să scoatem din sărite.”

O altă mișcare artistică, împotriva căreia Hetfield a fost împotrivă, a fost folosirea unei fotografii  a lui Andrea Serrano pentru coperta albumului. Imaginea, care înfățișa o împușcătură de foc dintr-un spectacol psihedelic, a fost creat dintr- o combinație de sânge, urină și spermă, tranformând  Load, într-un titlu cu dublu înțeles. „Nu sunt un mare fan al tipului ăsta și al perversiunilor lui. Există artă și nebuni. Iar el unul dintre ei”, spunea Hetfield. „Dar lui Lars și Kirk chiar le-a plăcut imaginea, așa că am cedat.”

Chiar și în comparație cu The Bșack Album, mare parte din Load  a fost un fel de plecare pentru Metallica, încorporând elemente de blues, rock sudic și rock alternativ, într-o încadrare metal comercial. Unul dintre cântecele cu cea mai mare greutate, cel care deschide albumul, Ain`t My Bitch , înzorzonat cu accente ZZ Top, iar The House Jack Built trimite la Alice In Chains.

Piesele de pe Load sunt solide și foarte bine compuse. Și deși albumul a fost judecat pentru că unii fani se așteptau la altceva, la aproape 20 de ani de la lansare materialul este ascultat de mare parte  pe repeat.

„Dacă oamenii au crezit că ne-am pierdut mințile când l-am făcut, atunci cred că am făcut ce trebuie”, spune Hammett. „Aceste cântece au aterizat cu siguranță într-un loc în care nu am mai fost vreodată, iar asta a fost chiar interesant. Întotdeauna am crezut că este bine ca oamenii să se aștepte la neprevăzut de la noi. Cel puțin provoci oamenii și îi faci să gândească. Este o sabie cu două tăișuri. Poate ajuta enorm sau îți poate săpa mormântul. Dar nu cred că ceva din ce am făcut pe Load a ieșit mult din tiparele noastre. Cred că am făcut ceea ce am făcut dintotdeauna, adică să încercăm muzică nouă și să vedem unde duce muzica asta.”

Metallica a început să scrie mare parte din muzica de pe Load la începutul anului 1995, iar membrii trupei au intrar în The Plant Studios din Sausalito, California, cu producătorul Bob Rock la 1 mai. În următoarele nouă luni, trupa a lucrat la 27 de cântece, dintre care 14  au făcut parte din Load; celelalte au apărut un an mai târziu pe Re-Load.

„Inițial, Load trebuia să fie un dublu-album”, spune Hammett. „Pur și simplu nu credeam că o să stăm așa de mult în studio, și am hotărât că ar fi o idee mai înțeleaptă dacă am face două albume cu două lansări. Astfel, am profita mai mult și mai bine de ele. Am făcut o pauză binevenitî în mijlocul turneului pentru a lucra la Re-Load, și odată ce ar fi fost lansat, ne-am fi întors în turneu. Avea mai mult sens așa decât să facem un dublu album. De asemenea, dacă am fi făcut un dublu album, ar fi fost mai mult material de digerat pentru oameni, iar o parte din material s-ar fi putut pierde”.

Hetfield a adăugat că a fost ușor pentru membrii trupei să decidă care dintre cele 27 de piese să fie pe Load și care pe albumul care să-i urmeze. „Re-Load a fost cu cele mai nașpa”, spune el, dar apoi râde. „Acesta este lucrul evident la care cei care nu s-au gândit ar trebui să se gândească. Dar, ele nu erau chiar respinse, pur și simplu erau piesele care nu apucaseră să fie terminate până când trebuia să scoatem primul material înregistrat. Am mers cu ceea ce era deja terminat, și asta a fost Load. Cred că e vorba de lucruri care merg spre extreme pe Re-Load. Dar acolo sunt și riff-uri grele și lucruri complexe.”

Comparativ cu riff-urile de pe celelalte albume, care erau compuse în mare parte de Hetfield, Load era mai mult un efort colectiv, cu Hammett primid credit pentru scrierea a șapte piese, inclusiv King Nothing, Hero fo the Day și Bleeding Me. În plus, trupa a fost foarte meticuloasăîn privința procesului de creație, experimentând diverse variante pentru fiecare piesă și asigurându-se că variantele finale pe care le-au folosit sunt cele mai bune.

„Cu mult timp îaninte, pur și simplu intram în studio și cântam naibii piesa fără să ne gândim prea mult la timing și intonație”, spune Hammett. „Cu această înregistrare putem spune că era metoda noastră de lucru pentru a ne asigura că am petrecut mai mult timp cu fiecare piesă.”

„Unele dintre piese au evoluat prin sunete diferite”, a adăugat Hetfield. „Folosești o chitară diferită și un amplificator diferit, și pur și simplu cânți diferit, și începi să scrii un fel diferit de piesă, ceea ce este incitant. Ajungi undeva unde nu ai mai fost vreodată. Doar intri în studio și nu știi cum să obții sunetul pe care-l vrei, apoi te mai joci cu amplificatorul și folosești diferite pedale. La fel de simplu cum sună, a fost distracție odată cu acel factor necunoscut.”

Privind retrospectiv, Load arată o trupă care încearcă să se redefinească după explozia neașteptată din mainstream a The Black Album. Înregistrarea dezvăluie  muzicienii cărora le place încă s-și forțeze limitele și să experimenteze. Ulrich a declarat la un moment dat că au trebuit să facă Load și St.Anger ca să ajungă într-un loc unde ar putea să se întoarcă la rădăcinile lor metal. Cu mai mult de un deceniu în urmă, Hetfield a descris asta în câteva cuvinte: „Rădăcinilor noastre nu le pasă, și despre asta sunt Load și Re-Load”, conchide Hetfield. „a devenit ironic pentru mine că multor fani a început să le placă Metallica pentru că nu ne-a păsat. Dar acum asta are alt înțeles: Uau, nu le pasă? Asta înseamnă că nu le pasă nici de mine!” Așa că a devenit un fel de paradox pentru unii. Iar aceștia sunt cei care trebuie să se așeze și să-și dea seama de ce le place Metallica.”

sursa: loudwire.com

 

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.