Știri

„Holy Diver” al lui Dio va deveni carte de benzi desenate

Z2 Comics a dezvăluit că plănuiește să lanseze un roman ilustrat pornind de la coperta albumului clasic al lui Dio, din 1983, Holy Diver.

Reprezentanții companiei spun că vor crea o poveste originală pornind de la desenul lui Randy Berrett în colaborare cu scriitorul de benzi desenate horror Steve Niles și artistul Scott Hampton, în timp ce Bill Sienkiewicz a creat noua copertă.

Văduva lui Dio, Wendy, spune: „Steve Niles spune povestea din spatele copertei albumului Holy Diver – o poveste despre cum nu poți judeca o imagine după aparențe, ceva despre care Ronnie a scris de multe ori în piesele sale; că trebuie să vezi în sufletul omului și să nu-l judeci după cum arată sau după cum este îmbrăcat.

Împreună cu uimitoarea lucrare a lui Scott Hampton, ei spun povestea Holy Diver și știu că Ronnie ar fi fost de acord cu această carte ilustrată.”

Josh Frankel, publisherul Z2, spune: „Am reușit să lucrăm cu cele mai mari legende atât din lumea benzilor desenate , cât și a muzicii, iar o carte ilustrată cu o copertă a lui Bill Sienkiewicz este cireașa de pe tort. Este una dintre cele mai emblematice coperte de album din istoria heavy-metal-ului. Suntem onorați să-i aducem un tribut autorului semnul universal al muzicii, care a fost o inspirație încă de când a urcat pe scenă cu Black Sabbath, în urmă cu 40 de ani.”

Scriitorul Steve Niles completează: „Sunt foarte bucuros să scriu această carte. Sper să-i fac dreptate lui Ronnie James Dio”.

Cartea ilustrată Holy Diver se va vinde în două versiuni: una standard și o ediție de lux, limitată.

Articole recomandate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button