Unele trupe au nevoie de timp pentru a se dezvolta. Și te gândești la asta când asculți, de exemplu, albumele de debut ale trupelor Queen, Radiohead sau al lui David Bowie. Dar alte trupe sună bine de la primul album.
Ramones – Ramones (1976)
De la o trupă total necunoscută, Ramones a devenit grupul acela cu piese cu „pumni în continuu timp de două minute”, atrăgând atenția cu Judy Is A Punk și Blitzkroeg Bop care încă îți pot trezi amintiri frumoase.
Evident, în ritmul acesta au continuat în toate cele 14 albume care au urmat până în 1995. Până la destrămarea trupei, Joey, Johnny, Dee Dee și Tommy ne-au dat tot ceea ce aveam nevoie de la ei.
Oasis – Definitely Maybe (1994
What’s The Story este cel care a animat stadioane întregi, dar albumul de debut al trupei Oasis a avut păr, dinți și piesele care au sunat ca o voce divină atunci când le-ai ascultat.
Rock ‘N’ Roll Star a fost declarația albumului, deși piese precum Supersonic, Slide Away și Live Forever te loveau direct în față, urându-te dacă nu le iubești, Și Noel Gallagher, cel mai egocentrist om al planetei, admite că este cel mai bun lucru pe care l-a făcut vreodată.
Van Halen – Van Halen (1978)
Toate cele 12 albume sunt pline de aur – iar cel mai valoros pare să fie 1984. Dar când vine vorba de șocul noului, nu poate fi vorba decât de albumul de debut, autointitulat, al trupei Van Halen.
Avem motorul zgomotos Ain’t Talkin’ ’Bout Love, riff-ul unei mitraliere I’m The One și aerul californian din Jamie’s Cryin’ , în timp ce modul inegalabil de interpretare la chitară al lui Eddie în Eruption a fost declarație că chitara electrică a fost schimbată pentru totdeauna.
Rage Against The Machine – Rage Against The Machine (1992)
Furios, dar limpede, cu greutate, albumul de debut al trupei Rage Against The Mahine a uimit. Este o calitate rară a unui album ca fiecare piesă să se așeze, de la cea din deschidere Bombtrack, apoi Bullet In The Head, dar și Know Your Enemy, pe fiecare punându-și amprenta chitara lui Tom Morello și vocea lui Zach de la Rocha.
Din fericire, RATM nu și-a pierdut niciodată aceste elemente, dar nu au mai fost niciodată atât de empatici ca la primul album.
Pearl Jam – Ten (1991)
Albumul Gigaton, lansat anul acesta, nu a fost decât o reamintire a profunzimii trupei din Seattle, o trupă care a rămas mai mult sau mai puțin importantă în ultimele trei decenii. Dar să ne amintim de Ten, un album de debut care sună mai mult a unul de „greatest hits”, al acelor tineri ai anilor 1990.
Alive este fără doar și poate cea mai cunoscută piesă a lor de pe acel album, ascultă albul de la măreția Even Flow la frumusețea Black.
Television – Marquee Moon (1997)
Încărcătura pieselor See No Evil și Friction a confirmat faptul că new-yorkezii pot mixa cu elementele punk caracteristice. Dar viziunea lui Tom Verlaine a demonstrat că Television poate fi mult mai mult de atât.
Cele mai interesante momente de pe albumul lor de debut au fost atunci când lineupul se pierde în titlul piesei centrale, Torn Curtain, o combinașie de sound estic cu melancolie
Linkin Park – Hybrid Theory (2000)
Era o perioadă de apariție a unui nou gen: nu metal, iar Linkin Park cu siguranță a fost deschizătoarea de drumuri care a schimbat regulile. 20 de ani mai târziu realizezi încă de ce californienii aceștia au vândut peste 27 milioane de copii ale albumului – cel mai bine vândut album de debut de la Appetite For Destruction – cu amestecul lor inteligent de rap, metal, muzică electronică și pop.
Boston – Boston (1976)
În timp ce muncea ca inginer de design la Polaroid, Tom Scholz a lucrat timp cinci ani în studioul din subsolul casei sale la ceea ce urma să devină Boston: un proiect aproape solo pe care l-a descris ca „evadarea mea din mijlocul lumii.”
Și-a manifestat și mai târziu tendințele perfecționiste, dar să nu uităm de piesele care le-au adus recunoașterea – More Than A Feeling, Smokin’, Peace Of Mind, Foreplay/Long Time care au definit o generație.
MC5 – Kick Out The Jams (1969)
Singurul album live din această listă, Kick Out The Jams te aduce într-o lume în care punkul exista dinainte de departamentul marketing, într-o busculadă în care să fii lovit direct în plex de chitara incredibilă a lui Wayne Kramer.
În plus, diferit față de alte albume punk, albumul a devenit mai bun odată cu trecerea timpului.
Guns N’ Roses – Appetite For Destruction (1987)
Respectăm gemenii Use Your Illusion, dar Guns N’ Roses nu a fost niciodată mai bună decât atunci când Los Angeles i-a aruncat direct în brațele fanilor. Albumul de debut a curpins tot: alcool, mizerie, droguri, ambiții fără limite.
Să ne amintim de rifful din Sweet Child O’ Mine. Și acum ți se mai face pielea de găină. La fel și rifful din It’s So Easy. Soloul lui Slah din Mr. Brownstone. Schimbarea care anunță Rocket Queen, calmul după furtună. Acesta nu este numai cel mai bun album al trupei, este probabil cel mai bun album de debut din toate timpurile.
sursa: Classic Rock
