Cui nu-i place să revină în forță? Trupa Aerosmith nu numai că a reușit să supraviețuiască dificililor ani 1970, dar și să atingă vârful comercial cu al 11-lea album de studio al lor, Get A Grip , lansat acum 27 de ani, pe fondul imensului succes pe care-l avea grunge-ul pe vremea aceea.
Cu coperta sa suprinzătoare (un uger de vacă cu un pierce – design care aparține artistului Hugh Syme) Get A Grip a fost un fel de injecție cu rock old school care a început să domine MTV-ul în 1993, dar și după aceea.
Spre sfârșitul anilor 1980 și chiar și în 1990, Aerosmith a trecut printr-o renaștere la mijloc de carieră la care speră multe trupe de rock, dar rareori se întâmplă. Bineînțeles, o trupă poate reasambla line-up-ul original și să umple arenele, dar deseori se bazează pe hituri vechi, nereușind să adauge piese noi substanțiale cu care să aibă succes. Din fericire, Aerosmith a depășit acest clișeu.
Trupa a trecut prin primul punct de apogeu cu două albume la mijlocul anilor 1970: Toys In The Attic (1975) și Rocks (1976). Dar la finalul deceniului, chiatristul Joe Perry a părăsit trupa, iar Brad Whitford (chitară ritmică) urma să facă în curând același lucru. Deși Steven Tyler și ceilalți se țineau tare pe poziții, magia și energia de la începuturile trupei păreau să dispară. Dar grupul urma să revină pe linia de plutire destul de curând.
Deși Perry și Whitford au revenit în 1984 să înregistreze Done With Mirrors , a doua revenire a trupei practic a înflorit în 1987 cu Permanent Vacation, susținut de succesul imens al remake-ului din 1986 al piesei Walk This Way cu trupa hip-hop Run-DMC. Permanent Vacation a inaugurat perioada de renaștere care va continua cu Pump și Get A Grip.
Lansat la 20 aprilie 1993, Get A Grip este unul dintre albumele cele mai de succes din punct de vedere comercial. Certificat „de platină” de șapte ori, este pe locul 2 după Toys In The Attic – care a fost certificat „de platină” de opt ori. A intrat în topul Billboard Top 200 al albumelor și nu numai că a reinstalat trupa Aerosmith ca fiind „regina” hard rock, dar a adus-o și mai mult în centrul atenției din întreaga lume. Jumătate din cele peste 10 milioane de exemplare vândute ale Get A Grip a provenit din vânzări din afara SUA. Dar succesul comercial al albumului nu a fost o chestiune de noroc.
Din punct de vedere muzical, albumul este un clasic Aeromsith: bateria lui Joey Kramer, linia de bass a lui Tom Hamilton, care merge lent pentru ca apoi să crească în galop, jocul de chitare între Joe Perry și Brad Whitford și, bineînțeles, inconfundabila voce și ale ei țipete a lui Steven Tyler.
După un intro care include un fel de rap al lui Steven Tyler, Get A Grip începe în forțp cu Eat The Rich – un cântec mult mai relevant astăzi decât era în 1993.
În vreme ce piesa care dă titlul albumului vorbește despre abuzul de droguri, iar Livin’ On The Edge atinge probleme care rasismul, religia și politica, succesul albumului Get A Grip este reprezentat de fapt de trei balade puternice: Crazy, Amazing și Cryin, ultima având cel mai recognoscibil intro din istoria pop. Dincolo de hard-rockul din ADN-ul lor, Aerosmith a făcut un album care este ideal de ascultat într-o excursie cu mașina.
Chiar dacă este important să menționăm că membrii trupei au adus unele nume mari care să-i ajute să scrie versurile (printre care Tommy Shaw de la Styx pentru Shut Up And Dance), Don henley de la Eagles pentru Amazing și Lenny Kravitz pentru Line Up, probabil că cele mai bune versuri rock de pe album sunt cele pe care Tyler și Perry le-au scris împreună. Fever are tot ceea ce are nevoie un cântec bun Aerosmith: un ritm pentru condus, armonii plăcute pentru radio, un „agațament” și ceva imoralitate.
Putem spune că Get A Grip a reamintit une noi generații de ce oamenii visează în primul rând să ajungă staruri rock.
comentarii