Documentar

Tuomas Holopainen (Nightwish): 10 albume care mi-au schimbat viața

Tuomas Holopainen este cel care a format Nightwish în Kitee, Finlanda în 1996. De atunci și până acum, clăparul s-a străduit să facă din aceasta cea mai de succes trupă de metal simfonic de pe planetă.

Ce muzică a ascultat în adolescență? Ce stil l-a influențat și format muzicianul care este azi?

Primul album pe care l-am cumpărat…

Kiss – Asylum (1985)

A, cumpărat Asylum pe casetă. L-am cumpărat pe la mijlocul anilor 80, cam la momentul când a fost lansat. Fratele meu mai mare asculta Kiss și nu voiam altceva decât să-i calc pe urme. Îmi aduc aminte că nu prea mi-a plăcut albumul la vremea aia. Nu prea eram cu metalul, nici măcar cu rockul. Pur și simplu l-am cumpărat pentru îl asculta fratele meu.”

Cea mai bună copertă a unui album este…

Tiamat – Wildhoney (1994)

„Se află în top cinci al albumelor metal care sunt preferatele mele, iar fotografia și grafica – nu numai coperta, dar și în cărticiă – se potrivește cu starea pe care ți-o dă albumul. Este fantastic în fiecare sens al cuvântului.”

https://www.youtube.com/watch?v=iB9YYC-8jwY

Albumul cu care am depășit limita de viteză…

Pantera – Vulgar Display Of Power (1992)

„Trebuia să fie un album Pantera. Alternez între Cowboys From Hell și Vulgar Display …dar Vulgar este albumul meu Pantera de nr. 1 și are piesa Mouth For War, care are cel mai bun riff de chitară pe care l-a scris cineva vreodată.”

Albumul pe care mi-aș fi dorit să-l fac eu este…

Vangelis – 1492: Conquest Of Paradise OST (1992)

„Probabil că acesta ar fi albumul pe care l-aș lua cu mine pe o insulă pustie. Nu există nicio secundă de plictiseală pe el. Vorbeam cu autorul și omul de știință Richard Dawkins despre asta, pentru că este albumul pe care el l-ar lua cu el pe o insulă pustie. E haios că avem asta în comun.”

Albumul care vreau să fie cântat la înmormântarea mea…

Howard Blake – The Snowman (1982)

Walking In The Air” încă este piesa mea preferată din toată timpurile. A avut o mare influență asupra deșteptării mele pe plan muzical. A fost prima piesă care a avut un impact uriaș asupra mea din punct de vedere muzical, când am văzut pentru prima dată The Snowman la TV în 1983.”

https://www.youtube.com/watch?v=mvKku7UhJoE

Albumul care n-ar trebui să existe este…

Mike Oldfield – Tubular Bells III (1998)

„Sunt un mare fan Mike Oldfield, iar cele mai bune lucruri pe care le face sunt absolut fabuloase. Este cea mai bună muzică, Dar lucrurile mai puține bune pe care le face sunt total opuse, la celălalt capăt al spectrului. Nu știi la ce să te aștepți că va face data viitoare. Music Of The Spheres de acum câțiva ani a fost extraordinar, apoi face un album ca Tubular Bells III, care este ceva de genul: La ce naiba i-o fi stat mintea? Practic ai cele două extreme a ceea ce poate face el în muzic: cea mai bună muzică din lume și o porcărie.”

https://www.youtube.com/watch?v=5BSGdX7eNn4

Nimeni nu mă crede că am o copie după…

Aqua – Aquarium (1997)

„În anii 1990 îmi plăcea tot ce era muzica disco a acelor ani. Încă îmi mai place. Era DJ Bobo și Mr President. Am cumpărat CD-ul ăsta cu un dolar la o stație de benzină.”

Albumul pentru care vreau să-și amintească lumea de mine este…

Nightwish – Endless Forms Most Beautiful (2015)

„Poate că peste cinci o să am alt răspuns, dar acum acesta este cu siguranță”.

Albumul care mi-a frânt inima este…

My Dying Bride – The Angel And The Dark River (1995)

„Tocmai descoperisem minunata lume a metalului în 1992 sau 1993, și îmi plăceau Metallica, Pantera, Ozzy și Megadeth, și apoi am descoperit și partea mai întunecată a metalului și am început să ascult trupe ca Paradise Lost și My Dying Bride. Mi-a plăcut că și ce cântam eu a sunat dark și melancolic pentru o perioadă. Acel album, și oricare alt album de la My Dying Bride mi-a frânt inima. Într-un sens pozitiv.”

Albumul care-mi amintește de școală este…

Metallica – Metallica (1991)

„A fost primul album de metal pe care l-am cumpărat. Am descoperit cam târziu metalul, cam pe la 15 ani, trăiam în Kansas atunci. Am văzut Metallica și Guns N’ Roses acolo și atunci a fost un punct de cotitură. Nu eram prea nerăbdător să merg la acele concerte pentru că aveam o serie de prejudecăți legate de aceste trupe, dar noaptea aceea în mod special mi-a schimbat percepția asupra acestui tip de muzică. Am devenit instantaneu fan Metallica și metal, în general.”

sursa: Metal Hammer

Articole recomandate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button