Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
Știri

Legendarul concert al lui Miles Davis din 1991 de la Paris va fi lansat

Concertul lui Miles Davis din 1991 de la La Grande Halle, La Villette din Paris va fi lansat la 29 septembrie sub denumirea The Lost Concert.

Lansarea încheie o trilogie de lansări care a început cu Miles Davis: The Lost Quintet, lansat anul trecut, și The Lost Septet, lansat tot anul trecut.

Davis era cunoscut pentru faptul că nu-i plăcea să privească în trecut, să cânte în stilul propriu cântece mai vechi, deși fanii, criticii și organizatorii concertelor sperau mereu ca acesta să o facă. Apoi, în iulie 1991, a făcut exact lucrul acesta. Nu o dată, ci de două ori.

Prima dată a cântat piese clasice ale lui Gil Evans din 1950 până în 1960 la Festivalul de Jazz din Montreaux. Apoi, Miles a ajuns la Paris pentru acest concert special. A fost promovat simplu, Miles And Friends, și nici publicul, nici trupa lui Davis, nu aveau idee la ce urmează să asiste. L-au însoțit pe scenă într-un regal fantastic: Chick Corea, Bill Evans, Al Foster, Steve Grossman, Herbie Hancock, Dave Holland, Darryl Jones, John McLaughlin, Jackie McLean, John Scofield și Joe Zawinul. Membrii trupei lui Miles erau Kenny Garrett, Foley, Deron Johnson, Richard Patterson și Ricky Wellman.

S-au cântat 13 piese, iar primele trei, Perfect Way, Star People și Human Nature au fost cântate de trupa lui Davis. Apoi, au intrat, pe rând, în scenă invitații speciali.

Ultimul concert al lui Davis a fost la Hollywood Bowl la 25 august 1991. A murit o lună mai târziu.

Miles Davis: The Lost Concert

Disc 1
1. Perfect Way
2. New Blues
3. Human Nature
4. All Blues
5. In A Silent Way
6. Katia

Disc 2
1. Out of Blue/Dig
2. Watermelon Man
3. Penetration
4. Wrinkle
5. Footprints
6. Jean Pierre

 

Articole recomandate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button