Scorpions aproape a terminat de înregistrat un nou album
Bateristul trupei Scorpions, Mikkey Dee, a revenit în Hanovra, la Peppermint Park Studios pentru a înregistra viitorul album de studio al trupei. Aceasta va fi prima lansare a legendelor germano-polonezo-suedeze de la Born To Touch Your Feelings – Best Of Rock Ballads din 2017.
Dee a postat un mesaj pe Twitter, înregistrat într-o cameră de hotel din Hanovra, unde se află în carantină pentru o săptămână pentru a se reuni cu colegii de trupă în studio. Bateristul de origine suedeză spune: „Vom finaliza albumul, și lucrăm din greu la el. Și începe să capete formă, suntem aproape gata. Așa că mai trebuie să fac un drum acolo, și cam asta e. Ceilalți au lucrat împreună cât eu am fost în Suedia, dar mai sunt unele lucruri de făcut la baterie.”
Inițial, Scorpion ar fi trebui să înregistreze în Los Angeles cu producătorul Greg Fidelman, cu care lucrează Slipknot și Metallica. Dar, din cauza pandemiei, mare parte din muncă a trebuit făcută remote, cu Fidelman pe Zoom. Klaus Meine a declarat recent că scopul a fost să „lucrăm cu Fidelman pentru producția acestui LP, pentru a aduce vechiul vibe din albumele Blackout, Love At First Sting și chiar Lovedrive. Încercăm să ne concentrăm pe aceste albume și această atitudine”, spunea el.
Video update from Germany! pic.twitter.com/b0BPc9nbAX
— Mikkey Dee (@themikkeydee) March 3, 2021