Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
Știri

Joseph Duplantier (Gojira): „James Hetfield m-a inspirat să cânt la chitară”

Într-un nou interviu pentru RockSverige din Suedia, liderul trupei Gojira, Joseph Duplantier, a fost întrebat ce alt muzician l-a influențat și l-a făcut să-și dorească să devină chitarist când eram tânăr.

El a răspuns: „James Hetfield. Știu, este surprinzător. (Râde). Nu, nu este surprinzător, pentru că am vorbit despre el. Este cumva surprinzător pentru că James este mai mult un lider de trupă decât un cântăreț și nimeni nu prea se gândește la James Hetfield ca un chitarist. Unii o fac, Eu nu mă refer la solouri.

Nu sunt lead-chitarist. Creez platforme pentru cântece cu chitară ritmică. Dacă este să vorbesc despre un tip care cântă solouri la chitară, atunci Dimebag (Darrell Abbott, Pantera)este cel potrivit. El este lead-chitarist și atunci când vine vorba de a sparge regulile, de a cânta la chitară cu lejeritatea unei păsări care zboară, vorbesc despre Dimebag. Solourile lui pur și simplu te lasă fără respirație, dar James Hetfield are ceva… Dacă ar fi existat o școală, ar fi fost profesorul meu.

Vreau să-i urmez cursurile. Mâna lui dreaptă este un ciocan, un ciocan de neoprit. El reprezintă fundația secțiunii ritmice din Metallica. Cred că Lars (Ulrich, baterist Metallica) pur și simplu dansează împreună cu chitara lui James. Toți îl urmează pe James.”

Gojira va lansa un nou album, Fortitude, la 30 aprilie și a fost produs de Joseph Duplantier la Silver Cord Studio, din New York. Concertele Gojira împreună cu Deftones au fost amânate pentru ultima parte a acestui an.

Articole recomandate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button