Genesis anunță un turneu de reuniune după 13 ani

Grupul Genesis a anunțat un turneu de reuniune, după 13 ani, anunță Prog. Phil Collins, Mike Rutherford și Tony Banks vor avea 10 concerte în Marea Britanie și Irlanda la sfârșitul anului.

Turneul The Last Domino? va începe la 3 Arena din Dublin în 16 noiembrie și se va termina la Glasgow în 11 decembrie.

Biletele pentru concertele din Marea Britanie se vor pune în vânzare vineri, 6 martie, începând cu ora 9, iar cele pentru Dublin, luni, 9 martie.

The Last Domino? este primul turneu al trupei Genesis din 2007. Collins, Rutherford și Banks vor cânta împreună cu chitaristul/bassistul Daryl Stuermer și fiul lui Collins, Nic Collins, la tobe.

Collins a declarat pentru Prog că „au fost mai multe motive pentru a face turneul decât pentru a nu-l face. Dacă făceam acest turneu așa cum obișnuiam să facem turneele, nu cred că l-aș mai fi făcut. Dar în ziua de azi poate fi făcut altfel, și am făcut asta în ultimii doi ani. ”

Banks spune că „după ce Phil și-a terminat propriul turneu, toată lumea s-a gândit: Am putea vorbi despre asta și să vedem dacă este o idee bună. Odată ce am decis că este o posibilitate, am vrut să vedem cum ar putea fi atunci când cântăm împreună. Așa că am petrecut două săptămâni împreună în ianuarie la New York să vedem cum sună. Oamenii ne întrebau: De ce sunteți aici? Iar noi le răspunedeam: A, pentru o nuntă”.

banks a adăugat că preluarea locului lui Phil Collins la tobe de către fiul acestuia este o parte esențială a turneului. „Nic este un baterist grozav, dar poate face ca totul să sune ca în tinerețea lui Phil. Pentru mine și Mike asta a fost mereu ceva care ne plăcea. Înseamnă că poți cânta unele cântece pe care nu le-ai cântat cu Phil ca baterist de foarte multă vreme.

„Cântăm vechi piese, dar vor fi și unele materiale vechi dar care sunt de fapt noi, pentru că nu am apucat să le mai cântăm”.

Potrivit lui Banks, trupa nu i-a contactat și pe Peter Gabriel sau pe chitaristul Steve Hackett pentru acest turneu de reuniune. „ Ar fi foarte dificil să-i aduci pe toți”, spune el.

Genesis: The Last Domino? Tour 2020

Nov 16: Dublin 3 Arena
Nov 19: Belfast SSE Arena
Nov 23: Liverpool M&S Bank Arena
Nov 26: Newcastle Utilita Arena
Nov 29: London The O2
Nov 30: London The O2
Dec 02: Leeds First Direct Arena
Dec 05: Birmingham Birmingham Arena
Dec 08: Manchester Manchester Arena
Dec 11: Glasgow SSE Hydro Arena

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.