David Ellefson este bassistul și cel care, împreună cu Dave Mustaine, a format Megadeth în 1983. După ce a lipsit din trupă mare parte a anilor 2000, a revenit în 2010.
Anul trecut, Ellefson a lansat albumul No Covers, cu trupa sa de solo care are același nume, dar a și scris o carte, Rock Star Hitman. În prezent, lucrează la un nou album Megadeth. El a acordat un scurt interviu pentru Metal Hammer, din care publicăm și noi fragmente.
Care este cel mai rău lucru atunci când ești într-o trupă?
Compromisul. El sine așa nu e chiar atât de rău – așa funcționează societatea. Dar în trupe, în general, lucrezi cu oameni care sunt cel puțin obsedați de ei înșiși, iar lumina reflectoarelor, atenția publicului amplifică asta.
Care este cel mai bun sfat care ți s-a dat vreodată?
Tatăl meu îmi spune mereu: nu ești mare până când altcineva îți spune că ești. Trebuie să fii încrezător în abilitățile tale, dar dacă publicul nu-ți cumpără albumele sau nu vine să te vadă cântând, nu ești atât de bun pe cât te crezi.
Când a fost prima dată când te-ai simțit ca un rock star?
Când am câștigat cu trupa un premiu Grammy, în 2017, pentru Dystopia. A fost un alt nivel. Dar mai sunt și alte etape, cum ar fi plecarea în turneu cu Judas Priest ori Kiss; aceste trupe mi-au schimbat viața și să stai pe aceeași scenă cu ei este un moment care-ți taie picioarele.
Care a fost cea mai nasoală experiență pe care ai avut-o cu drogurile?
Când am devenit „curat” în 1990, a durat un an până când oamenii și-au recăpătat încrederea în mine, pentru că întotdeauna îi dezamăgisem. Cele 18 luni înainte de acest moment – începând cu Monsters Of Rock la Donington în 1988 – au fost incredibil de întunecate. De aceea, pentru mine, festivalul Download este momentul când totul se duce înapoi acasă: să cânt cele mai tari concerte din viața mea, dar asta în timp ce eram dependent de heroină. De câte ori am cântat de atunci a fost ca o șansă de a fi mai bun.
Când ai plâns ultima oară?
În vara anului 2016 am avut o săptămână interesantă. Mi-am rupt piciorul în Ungaria, a trebuit să anulăm restul concertelor. Iar când am ajuns acasă a murit mama. A fost o dublă durere și am plâns, dar am și plâns de bucurie pentru mama, pentru că am fost recunoscător pentru anii mulți în care a trăit pe pământul ăsta.
Ce înseamnă pentru tine noul album solo de cover-uri, No Cover?
No Cover a fost o oportunitate de a trece în revistă colecția noastră de albume și să găsim lucruri care chiar înseamnă ceva pentru noi, trupele care m-au inspirat să iau în mâini o chitară bass.
Pare să fie o legătură foarte strânsă cu On Through The Night a trupei Def Leppard.
Nu numai că am făcut cover după un cântec, Wasted, dar am făcut cover și după coperta albumului, atât de mult înseamnă pentru mine. Era o trupă în Minnesota și bateristul nostru spunea: „Fiți atenți! Tipii ăștia sunt adolescenți” și au fost în deschidere la AC/DC. Datorită vârstei lor, totul a fost posibil, mai ales pentru un puști de 15 ani”.
Vocalistul Ellefson Tom Hazaert a suferit un infarct vara trecută. Cum a afectat asta planurile tale?
Mi-a oferit un sentiment de recunoaștere pentru tot ceea ce a făcut el pentru mine; a fost dintotdeauna unul dintre cei mai mari fani, prieteni și susținători ai mei. A fost acolo în multe momente grele, așa că infarctul lui a fost ca un semnal de alarmă care m-a trezit la realitate ca să-mi dau seama cât de dificil ar fi să-l pierd brusc din această lume.
Care ar fi planurile tale în continuare?
Am o carte care trebuie să iasă, Rock Star Hitman. Este o carte polițistă care se învârte exact în jurul titlului. Voi lucra și la proiectul solo și la Megadeth. E bine să am în lucru atât de multe chestiuni.
1 comentariu