Dave Mustaine a revenit la muzică imediat după lupta cu cancerul
Megadeth a terminat de înregistrat părțile de bass și baterie pentru cel mai nou album al lor, a declarat recent David Ellefson pentru Loudwire. Acesta a furnizat și câteva informații pe care fanii vor să afle despre album, diagnosticul de cancer al lui Dave Mustaine, recuperarea acestuia, și dacă toate acestea au afectat procesul de creație a albumului.
„Dirk (Verbeuren) și cu mine am pus bateria și bassul pe noul album Megadeth”, spune Ellefson. „Chestii diferite. Există părți și foarte progresive. Nu prea pot să pun prea multe despre asta, pentru că încă se află în procesul de lucru, dar am ieșit din studio cu sentimentul „Am făcut o treabă foarte bună”. Asta, pentru mine, este lucrurl care chiar mă inspiră atunci când vii cu lucruri de genul: Am bătut o nouă potecă pe care nu am mai fost. Cred că nimeni nu a mai fost până acum pe această potecă. Cred că probabil este unul dintre cele mai satisfăcătoare lucruri pentru care facem muzică. Încă putem să o facem.”
Cât despre cât de mult ar fi afectat acest album starea de sănătate a lui Mustaine, Ellefson spune că trupa ”a închis tot” odată ce vestea despre cancerul său la gât s-a răspândit. „Odată ce a trebuit să treacă prin asta…e drăguț, că am împărtășit fișiere pe Dropbox și uneori vezi pe Dropbox puțină activitate și îți zici: Da, nimic nu-l ține deoparte de Dave. Va continua să lucreze.
Cred că să avem un album în fața noastră ne menține pe toți inspirați. Nu pot vorbi în numele celorlalți, dar simt așa ca grup, că asta ne-a menținut inspirați.”
1 comentariu