În 1987, Whitesnake lansa albumul eponim, cel mai de succes din carieră. Pe el se află hiturile Here I Go Again, Give Me All Your Love, Still of the Night și Is This Love?.
Multe dintre albumele de debut poartă numele trupei pentru muzica pe care o asculți este declarație de intenție a artistului. Alții lansează albume eponime mai târziu în carieră pentru că muzica reprezintă o realizare definitivă.
David Coverdale a atras atenția cu desăvârșire atunci când a denumit al șaptelea album al trupei cu același nume, pentru că, într-adevăr, era o realizare desăvârșită. A fost lansat în 1987 după ce aproape tot ce putea merge prost, mersese deja foarte prost.
Lucrul la următorul album după cel din 1984, Slide It in, a început la un an după a opta formulă de cântat de la formarea trupei în 1978. Coverdale, care a avut mici conflicte cu aproape toți foștii colegi, stabilise acum o relație apropiată de lucrur cu chitaristul Thin Lizzy, John Sykes. Împreună cu bassistul Neil Murray și bateristul Aynsley Dunbar, au început să lucreze la mai multe piese în Vancouver – un proiect care începea să capete formă.
„Am avut o infecție a sinusurilor foarte supărătoare – care nu avea legătură cu consumul de droguri – care m-a costat întreaga capacitate de a cânta, asta în cazul în care și exista”, a declarat Coverdale pentru Headbangers Ball. „A trebui să fiu operat și le-am spus membrilor grupului că nu era nicio garanție că o să-mi recapăt vocea. Le-am sugerat să-și găsească altă trupă.”
Coverdale a stat deoparte aproape opt luni, timp în care se pare că Sykes ar fi încercat să smulgă proiectul de sub controlul cântărețului. „Nu am primit niciun fel de susținere din partea lui Sykes la vremea aceea.”, a declarat el pentru In the Studio With Redbeard. „A făcut tot ce a putut ca să profite de faptul că eu era tras pe bară.” Între timp, Coverdale a încercat să accepte ideea că încă putea să scrie, să producă, și altcineva să-mi cânte piesele.”
Până când s-a simțit pregătit să încerce din nou, era „singurul șarpe din casă”, lăsat cu material instrumental . Coverdale admite că prima sa sesiune din studio l-a făcut „incredibil de emoționat”. Noul producător, Keith Olsen, l-a rugat să cânte Still of the Night , susținând că nu va înregistrat. „Aproape că am vomitat”, își amintește Coverdale. „Am cântat piesa de două ori, cu degetele încrucișate – și asta este și pe album”.
Deși albumul era pe drum, Whitesnake avea la vremea aceea 3 milioane de dolari datorii. Coverdale nici măcar nu știa dacă mai era loc pentru tupa sa pe scena mondială, de vreme ce trupe precum Bon Jovi și Europe preluaseră primele locuri în topuri de ultima lui lansare. Ba mai mult, nici măcar nu avea o trupă cu care să se urce pe scenă.
„Am scris numele lui Adrian Vandenberg, Vivian Campbell, Rudy Sarzo și Tommy Aldridge”, a declarat Coverdale mai târziu. „Dacă aveam să formez o trupă, la acești oameni mă gândisem că ar fi potriviți – Viv pentru a recrea eroul american al chitarei, Adrian să cânte mai multă chitară tradițională și Tommy, la care m-am gândit pentru secțiunea ritmică a albumului.”
Unii dintre aceștia au contribuit la finisarea albumului Whitesnake , dar Coverdale a rămas precaut și i-a descris ca fiind „în așteptare” în timpul lansării LP-ului. S-a referit la ei ca „The Vid Kids” când au apărut în clipurile video pentru piesele Still of the Night, Here I Go Again și Is This Love” – promovări înregistrate în două săptămîni, în care a apărut și actrița Tawny Kitaen. Era iubita lui Coverdale la acea vreme și mai târziu s-a căsătorit cu ea.
Whitesnake a fost lansat la 7 aprilie 1987, redenumit 1987 în Europa și Australia, și Serpens Albus în Japonia. Chiar dacă a ocupat doar locul 2 în albumele Billboard, a stat acolo mai multe luni, vânzându-se în peste 5 milioane de copii, în timp ce alte albume au intrat și au ieșit repede. Totalul vânzărilor actuale este peste 15 milioane de exemplare.
Aceste cifre au fost susținute fără doar și poate de cele trei hituri, inclusiv versiunea refăcută a piesei Here I Go Again, care apăruse inițial pe LP-ul Saints & Sinners, în 1982. Reluarea unui cântec vechi de cinci ani – împreună cu Crying In The Rain tot de pe Saints & Sinners – poate sugera un nivel al introspecției făcută de Coverdale. A părut să fie de acord că acele piese au „documentat inatisfacția profesională și tristețea personală”.
sursa: Ultimate Classic Rock
