Bob Dylan își vinde drepturile de autor pentru toate piesele. Ce sumă va încasa artistul

Unul dintre cele mai influente cataloage muzicale din istoria muzicii și-a schimbat proprietarul. Bob Dylan își vinde drepturile de autor pentru toate piesele sale către Universal Music Publishing Group.

The New York Times estimează că înțelegerea, care a fost negociată de Dylan direct, s-ar putea să-i fi costat pe cei de la UMPG undeva la 300 de milioane de dolari (aproximativ 225 de milioane de lire sterline).

Deși Dylan a semnat un contract de drepturi de autor la începutul carierei sale, în 1962, și-a recâștigat mai târziu drepturile de proprietate asupra cântecelor de pe albumul de debut din 1962. Și deși este cunoscut pentru că ar fi făcut mai multe înțelegeri în anumite puncte ale carierei sale, autorul și cântărețul a păstrat controlul asupra două componente-cheie: versurile și temele melodice. Noul contract, care acoperă toate cântecele lui Dylan de la debut până la albumul de anul acesta Rough And Rowdy Ways, peste 600 în total, ar putea fi cea mai importantă achiziție în privința drepturilor de autor ale unui singur artist.

„Nu este niciun secret că arta creării unei piese este cheia fundamentală pentru toată muzica importantă, și nu este niciun secret că Bob este unul dintre cei mai mari specialiști în această artă”, spune Lucian Grainge, CEO Universal Music Group.

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.