Anii 1990 erau dominați de o explozie a rockului alternativ, dar pentru că deceniul se terminase, sound-ul a făcut o schimbare bruscă, transformându-se în ceva mai cu greutate. Una dintre liderii acestui nou sound era o trupă tânără din Chicago care își zicea Disturbed, și care, la 7 martie 2000 a lansat albumul de debut, The Sickness. În următorii ani, The Sickness s-a împrăștiat în toată lumea rockului, reușind să dea lovitura, fiind certificat „de platină”.
„Oamenii cred că a fost ca drumul unui meteorit. Dar chiar nu a fost”, a declarat David Draiman pentru Loudwire. „Ne-am străduit al dracului de mult timp de doi -trei ani ca o trupă locală, fiind propria mașinărie de promovare, cu fiecare membru al trupei dintr-un alt colț al orașului, împrăștiind singuri materialele noastre promoționale – casete, stickere, tricouri, orice puteam. Asta pe lângă faptul că mergeam să cântăm în locuri unde credeam că avea sens. Așa că a fost o lungă perioadă înainte de albumul ăsta și o luptă grea într-un oraș care nu era prea prietenos cu hard rockul și heavy metal-ul. Chicago era un oraș pentru rock alternativ. Smashing Pumpkins era acolo. Nu era metal. Noi eram pe lista neagră. Nici mpcar nu puteam cânta prin cluburi. Nu eram suficient de cool. Eram prea metaliști. Și asta era ceva ce nu era considerat suficient de cool. A cam trebuit să ne luptăm să ne facem un drum.”
Dar perseverența a dat rezultate când la finalul anilor 1990 s-a făcut un schimb de sound, de la grunge spre ceva mai cu greutate. În final, Disturbed și-a făcut marea intrare.
Între timp, Draiman devenea mai confortabil cu temele pe care le scria, chiar dacă asta îl descuraja un pic. „Era cam înspăimântător”, spune Draiman pentru Phoenix New Times. „Pentru că iată-ne, te-ai hotărât să fii deschis și să împarți o parte din sufletul tău cu publicul, și să o pui pe un platou ca el să o vadă. Așa că până nu știi că cei care te ascultă înțeleg fiecare părticică din ceea ce spui, este incredibil de înspăimântător”.
Lui Draiman și Donegan li s-au alăturat Mike Wengren la tobe și bassistul Steve Kmak, iar după asta trupa și-a dat seama pe ce drum urma să o ia. Producătorul Johnny K fusese coleg în liceu cu fratele lui Donegan și de-a lungul anilor se formase o relație între cei doi. Până să apară The Sickness exista deja legătura formată, așa că membrii trupei au bătut la ușa lui Johnny K., destul de necunoscut la vremea aceea, pentru a le produce albumul.
El a declarat pentru Guitar Edge: „Au insistat mult ca eu să le produc albumul. Nu voiau să meargă la Los Angeles și să facă un album care nu ar fi fost cu nimic mai bun decât demourile lor. Am crezut că cu un buget și timp suficient, aș putea face un album care să le placă tuturor. Le-am spus: Dacă vă fac un demo, vreau să reveniți la mine și după aceea. Și au revenit, fără contracte sau alte înțelegeri legate de producție. A fost grozav și nu am decât aprecieri la adresa lor. Le-am zis: Este ieșirea voastră la rampă, fiecare își dorește una. Și au făcut asta pentru mine. Am muncit cu toții din greu pentru a face albumul cât mai bun posibil. Am tras de ei cât s-a putut de mult, și am simțit succesul chiar înainte de vânzarea primei copii. Toată munca aceea asiduă, și faptul că sunt o trupă atât de bună, mi-a făcut drumul mai ușor spre contracte cu alți artiști. Oamenilor le plăcea și spuneau: Cine a făcut albumul Disturbed? Hai să-l luăm și noi.”
Anul 1999 era pe final, iar trupa se pregătea de debut cu albumul , la 7 martie 2000, când a apărut pe piață. Dar, așa cum Draiman declarase mai devreme, nu a fost un succes imediat. Mai întâi, trupa a lansat single-ul Stupify în aprilie 2000. „Era destul de greu de dat la radio”, a declarat Draiman. „N-a fost o lovitură. S-au străduit. Cei de la Giant records s-au străduit. Au livrat single-ul pe oriunde s-a putut, au insistat, și a început să apară în topuri în mod decent.”. Piesa atingea tema rasismului și a discriminării, cumva bazată pe una dintre experiențele lui Draiman. Va ajunge pe locul 12 în Mainstream Rock și pe locul 10 în topul Modern Rock, și va rămâne una dintre cele mai cunoscute piese ale lor.
A urmat Voices care a avut un drum modest la radio. Solid, dar modest. Era tratată tema sănătății mintale, pentru că versurile pătrund în psihoze și nebunie. Pentru ca versurile să fie și mai bine înțelese, în primele concerte ale trupei, la acest cântec, Draiman își punea o cămașă de forță și o mască precum cea a lui Hannibal Lecter și era adus pe scenă într-un scaun cu rotile, ănainte de a se elibera pentru a cânta piesa. Voices va ajunge pe locul 16 în topul Mainstream Rock și pe locul 18 al celui Modern Rock.
A urmat al treilea single, Down With The Sickness care, în sfârșit, i-a transformat într-o forță. Cu beat-ul tribal al lui Wengren și jocul de sunete de chitară ale lui Donegan, cântecul captivează deja înainte de sunetele animalice ale lui Draiman. Cântărețul le-a spus celor de la MTV2 că „sunetul acela a venit așa pe nepregătite într-o zi. Inițial, piesa nu avea decât o pauză. Beatul lui Mike este atât de tribal, așa că m-a făcut să mă simt ca un animal”. Deși înțelesul versurilor a creat discuții, Draiman spune că versurile sunt în parte inspirate de o poveste personală și că nu este o interpretare prorpiu-zisă a modului în care a fost educat. El a declarat pentru Phoeniz New Times : „Practic vorbesc despre conflictul dintre mama-cultură a societății, care își descurajează copii care caută independență și supunerea copilului.”
Rockerul a mai declarat: „E destul de ciudat, pentru că am încercat să scriu aceste cântece criptat, astfel încât fiecare să-i dea ce interpretare vrea. Dar atunci, mulți au luat cântecele la propriu. Adică, ce faci cu toți copiii ăștia care-ți mulțumesc pentru că te ocupi de problema drogurilor într-una din piesele tale, când nu asta era de fapt problema? Erau așa de mulți tineri cărora li s-a părut grozav înțelesul, adică au crezut că că este vorba despre o anumită situație de abuz, așa încât am renunțat la noțiunile grandioase și am spus: Asta e. N-am de gând să vă spun cum ar trebui să vă facă piesa asta să vă simțiți. Dacă așa vă face să simțiți, și vă ajută să treceți printr-o situație, atunci folosește-te de ea. Ăsta e rolul muzicii.”
Reflectând asupra succesului piesei, Draiman a credita-o pentru a catapulta trupa. „Atunci e momentul în care lucrurile au luat o întorsătură importantă, dramatică pentru că acel cântec a mers la inima foarte multor oameni”, spune cântărețul. „A devenit un fenomen la nivel mondial care a dus pentru noi lucrurile la nivelul următor. Apoi totul a devenit cumva meteoric. Dar nu s-a întâmplat până la finalul ciclului.”
Albumul a mai avut și alte piese de succes. The Game a tot rulat la radio până în 2001, iar sunetul electronic, agresiv a dat u sentiment mai industrial soundului. De asemenea, au luat clasicul sunet nu wave din piesa Shout a trupeu Tears For Fears și au făcut propria lor piesa. Shout 2000 a avut un vibe mai întunecat, mai heavy, iar vocea lui Draiman și-a păstrat calitățile „de imn”.
Și în timp ce muzica se vindea singură, trupa s-a dovedit a fi războinică la drum lung. Au plecat în turneu pentru susținerea albumului.
Întrebat la un moment dat despre înțelesul titlului albumului, The Sickness, Draiman a declarat pentru KNAC: „Reprezintă filozofia individualității, dezvoltarea sinelui și descoperirea în viață a lucrurilor care te pasionează și care îți dau un scop și te fac valoros”. Această pasiune din propria viață a trupei a însemnat unul dintre cele mai importante debuturi din istoria rockului. The Sickness nu a ocupat decît locul 29 în top Bilboard 200 Album Charts, și este singurul disc de studio al trupei care nu ajunge pe primul loc. Dar, rămâne cel mai bine vândut album al lor, fiind certificat de patru ori, „de platină.”
Citește și:
15 lucruri pe care nu le știai despre albumul „Master of Puppets”
„The Dark Side Of The Moon” – Cum s-a născut legendarul album Pink Floyd
„Physical Graffiti”: 12 lucruri pe care nu le știai despre albumul trupei Led Zeppelin
