Știri

(VIDEO) Vezi videoclipul „Baker Street”, lansat în carantină de Morse/Portnoy/George

Neal Morse, Mike Portnoy și Randy George au lansat Baker Street , o versiune de pe al treilea album de cover-uri, intitulat Cov3r To Cov3r, care va fi lansat la 24 iulie, potrivit revistei Prog.

În același timp va fi lansată și Cover To Cover Anthology care va include noul volum lansat, și pe cele două precedente. Albumele prezintă membrii Neal Morse Band făcând cover după piese clasice care i-au inspirat.

Cov3r To Cov3r îl are și pe Jon Davison, vocalistul Yes, pe o un cover după No Opportunity Necessary, No Experience Needed a lui Richie Havens, dar și pe piese de la King Crimson, Jethro Tull, David Bowie și Gerry Rafferty.

„Ei bine, iată-ne…Cover To Cover volumul 3”, exclamă Mike Portnoy. „De-abia am așteptat să-l facem și pe acesta de vreme ce le iubesc pe precedentele două pe care le-am făcut. De fapt, aceste albume Cover To Cover sunt unele dintre albumele mele preferate și vor fi întotdeauna un CD pe care-l voi dărui cu drag membrilor familiei și prietenilor ca să se bucure de el.

Și asta în primul rând pentru că arată muzica care m-a ajutat să mă formez, adică Neal și Randy. Toată lumea se așteaptă la piese clasice de rock progresiv, dar alegerea artiștilor pe aceste albume sunt imgrediente foarte importante. Sper să vă placă și să vă bucurați de ele la fel de mult cum am făcut-o noi înregistrându-le.”

Morse Portnoy George: Cov3r To Cov3r
1. No Opportunity Necessary, No Experience Needed (Yes)
2. Hymn 43 (Jethro Tull)
3. Life On Mars (David Bowie)
4. Baker Street (Gerry Rafferty)
5. It Don’t Come Easy (Ringo Starr)
6. Baby Blue (Badfinger)
7. One More Red Nightmare (King Crimson)
8. Black Coffee In Bed (Squeeze)
9. Tempted (Squeeze)
10. Runnin’ Down A Dream (Tom Petty)
11. Let Love Rule (Lenny Kravitz)

Articole recomandate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button