Urmărește „Fall To Ascend”, cel mai recent videoclip al trupei Sons of Apollo
Sons of Apollo a lansat clipul pentru noua lor piesă, „Fall to Ascend”, care va fi pe al doilea lor album, MMXX, ce urmează să apară la 17 ianuarie 2020.
„Psychotic Symphony a fost prima dată când toți cinci am muncit pentru prima dată, așa că a fost legătură pe care o experimentam”, a declarat toboșarul Mike Portnoy. „Acum putem spune că avem experiența nu numai a înregistrării acestui album, ci și a multelor concerte pe care le-am avut împreună. Și acum bineînțeles că este o chimie și mai puternică între noi…Ultima oară, a fost poate mai ciudat pentru Bumblefoot să scrie cu derek și cu mine, pentru că eram niște străini pentru el. Acum ne cunoaștem mai bine și asta ne-a ajutat să mergem mai departe”.
Clăparul Sherinian a declarat că trupa a petrecut aproape opt luni lucrând la acest material, adăugând: „Pentru că noi toți avem studiouri acasă, însemna că fiecare putea să înregistreze acolo când aveam ocazia”.
Sons of Apollo este o trupă de rock progresiv, înființată în 2017 și formată din toboșarul Mike Portnoy (Dream Theater), basistul Billy Sheehan (Mr.Big), clăparul Derek Sherinian (Dream Theater), vocalul Jeff Scott Soto (Journey) și chitaristul Ron „Bumblefoot” Thal (Guns`n Roses). Primul lor album s-a intitulat Psychotic Symphony, apărut în 2017.