Știri

Seether a lansat primul single de pe următorul album

Seether urmează să lanseze cel de al optulea album al trupei, Si Vis Pacem, Para Bellum (Dacă vrei pace, pregătește-te de război) la 28 august, potrivit Loudwire. De pe albumul cu 13 piese, trupa a lansat azi primul single,  Dangerous. Acesta poate fi ascultat și la Radio Total.

În urmă cu trei ani, când grupul sud-african a lansat Poison the Parish, a făcut un efort conștient pentru a reveni în forță. Pe piesa Dangerous , Seether intră pe o direcție de metal alternativ.

Albumul Si Vis Pacem, Para Bellum este și primul pentru chitaristul Corey Lowery (fost Saint Asonia, Stuck Mojo), care s-a alăturat grupului inițial ca membru al trupei în turneu în 2018, înainte de a deveni membru deplin al grupului anul trecut. „Corey are foarte multă experiență și este și un chitarist care te inspiră; este fratele mai mare pe care mi l-am dorit dintotdeauna”, spune liderul Shaun Morgan.

Noul album Seether, care a fost înregistrat în Nashville între decembrie și ianuarie, a fost produs de Shaun Morgan, iar mixajul a fost produs de Matt Hyde (Deftones, AFI).

sursa: Loudwire

Articole recomandate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button