Știri

Producătorul trupei Nirvana se îndoiește că „Nevermind” ar avea același succes în prezent

Deși albumul Nevermind al trupei Nirvana este deseori creditat ca fiind vârful de lance al mișcării grunge și al boom-ului acesteia la începutul anilor 1990, producătorul albumului, Butch Vig, și-a exprimat îndoiala că acest album ar avea același impact în prezent.

Deși Vig nu contestă calitatea materialului, el spune că mediul și momentul în care a apărut albumul au jucat un rol important în transformarea lui ca album de succes.

Vorbind pentru NME, el a explicat: „Cred că ar fi dificil să repeți acel moment de succes. Dacă Nevermind ar ieși săpătămâna asta, în ciuda faptului că ar fi un album extraordinar, nu ar avea același impact cultural. A fost un moment perfect, era o schimbare în muzică, și s-a simțit ca o revoluție. Cred că s-ar putea repeta, dar nu în același mod.”

Referindu-se la impactul pe care îl are peisajul cultural, Vig spune: „Totul este instant, pe moment. Așa că e greu să construiești ceva mistic. Când îți dorești ceva cu adevărat, dar nu prea poți pune mâna pe el, asta îl face și mai puternic. Toată lumea are acces la orice acum. Poate că o să vină cineva cu o trupă care o să sune ca Nirvana, dar cu versuri ca ale lui Bob Dylan, mai spre hip-hop, și care n-are cont pe Facebook ori Instagram. Poate vor avea câteva concerte apoi dispar. Și atunci oamenii o vor lua razna pentru că vor vrea să-i vadă mai mult. Iar dacă știți deja o astfel de trupă, vă rog să-i sunați și să le spuneți că vreau să le fiu producător.”

Nevermind a ajuns pe locul 1 în top 200 Billboard al albumelor în 1991, și a dat single-urile Smells Like Teen Spirit, Come As You Are, Lithium și In Bloom. A fost certificat cu diamant pentru peste 10 milioane de copii vândute.

Articole recomandate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button