Încă mai sunt diverse straturi de descoperit Ozzy Osbourne, iar dovada cea mai bună este albumul care stă să apară în numai două luni, și din care avem deja două piese bune de tot, „Under the Graveyard” și „Straight To Hell”. Bătrânul Ozzy, care împlinește azi 71 de ani, demonstrează că este încă pe val și că nu se lasă.
În urmă cu un an și jumătate, într-un scurt interviu pentru The Guardian, povestea despre temerile sale, despre faptul că i-ar plăcea să se mute înapoi în Anglia și că nu știe ce ar trebui să facă un om la 70 de ani.
Pentru a înțelege încă puțin din personalitatea lui Ozzy Osbourne, redăm mai jos câteva fragmente din acest interviu.
Sunt așa de mulțumit că am renunțat la băutură. La un moment dat, nu-mi imaginam cum să trec altfel peste zi. Eram un alcoolic violent. Când eram beat, cumpăram mașini scumpe, un Ferrari sau ceva, iar Sharon întotdeauna trebuia să scape de ele ca să nu fac vreo prostie când mă îmbătam
Mi-era teamă mereu că părinții mei o să moară când eram copil. Obișnuiam să mă joc un joc: dacă ieșeam în stradă și călcam pe o dală crăpată, însemna că ceva rău urma să se întâmple cu ei.
Mi-ar plăcea ca lumea să-și amintească de mine pentru tot ce am făcut cu Black Sabbath. Sunt așa de mândru de muzica aia…Dar ca să fiu sincer, doar să-și amintească lumea de mine ar fi o mare realizare pentru mine. Vin din Aston, în Birmigham, știți? Cântam în tot felul de locuri. Nu ajung prea des pe acolo, dar am revenit pentru o emisiune la BBC, o dată. E un tip care stă în casa în care am crescut și care le cere oamenilor 200 de lire să doarmă în dormitorul pe care l-am avut eu când eram copil.
Să iau decizii nu este punctul meu forte. Am mari probleme cu asta. „Ozzy, îl vrei pe cel roșu sau pe cel negru?” ”La dracu, n-am nicio idee, alege tu”.
Credeam că o să mor dracului când l-am întâlnit pe Paul McCartney. The Beatles este trupa mea favorită. Ei sunt motivul pentru care m-am apucat de muzică. Iar Paul este un om încântător. Unii spun că nu el, dar mie nu-mi pasă. A fost încântător cu mine.
Este nebunește ca cineva să creadă că aș fi în aceeași echipă cu diavolul, pentru că mie mi-e frică de tot felul de chestii din astea. Sunt foarte superstițios. Am încercat să nu fiu, pentru că altfel nu aș mai ieși din casă.
Mi-e teamă de …șobolani. Aduc cu ei atât de multe boli pentru care nu avem încă un leac. Îmi mai este frică de război. M-am bucurat tare mult că am crescut după ce s-a terminat războiul. Acum, am senzația că parcă ar fi un război în fiecare nenorocită de zi. Nu e bine.
Sunt puțin cam ipohondru. Dacă mă trezesc și am o umflătură pe gât, nu mă gândesc doar: „Am o umflătură pe gât”. Mă gândesc că o să mor. Problema e că mereu cred că știu mai multe decât medicul. Cred că nici nu are habar despre ce dracului vorbește.
Gătesc foarte bine pește cu cartofi prăjiți. Poți cumpăra pește cu cartofi prăjiți în Los Angeles, dar sunt niște porcării. Dacă ajungi în LA și vrei niște pește cu cartofi prăjiți, buni, mergi la un pub englezesc.
Aș vrea să mă mut înapoi în Anglia, într-o zi. Vremea e grozavă acolo, și este așa de ușor să pici în tot felul de porcării în LA. Toate ziarele spun că sunt bolnav. Mai duceți-vă dracului! Iată-mă pe prima pagină în National Enquirer, cu un titlu: „Ozzy e pe moarte, ultimele lui cuvinte au fost: Of”
Cel mai greu lucru în legătură cu îmbătrânirea este că toți prietenii mei buni au murit. Problema mea este, serios, că nu îmi amintesc că am 70 de ani (la vremea aia avea 69). Nu prea știu ce ar trebui să facă oamenii de 70 de ani. Așa că fac ce știu eu mai bine.
Sursa: The Guardian
