„Let It Be” – 50 de ani mai târziu

Acum 50 de ani, una dintre cele mai mari trupe din toate timpurile (dacă nu cea mai mare) dăruia lumii ultimul album: 8 mai 1970 – 18 mai în SUA – The Beatles a lansat Let It Be, un LP produs de Phil Spector, care a dat piesele de succes cum ar fi cea care poartă titlul albumului, The Long and Winding Road  și una dintre cele mai faimoase compoziții ale lui John LennonAcross The Universe.

Deși albumul a fost înregistrat în ultimele zile caustice ale trupei, Let It Be urma să devină unul dintre cele mai importante materiale realizate de ei: a ajuns pe locul 86 în topul 500 Cele mai bune albume din toate timpurile, realizat de revista Rolling Stone.

Cele mai multe dintre melodiile de pe albumul Let It Be au fost înregistrate în ianuarie 1969, înainte de înregistrarea și lansarea albumului Abbey Road. Pe toată durata producției albumului au avut loc discuții în contradictoriu și certuri, tensiunea din cadrul grupului fiind în continuă creștere.

Povestea din spatele albumului Let It Be  este la fel de legendară ca și trupa în sine. Grupul intenționa inițial să-l înregistreze live în studio în 1969, împreună cu un film. Dar proiectul ambițios i-a epuizat pe toți membrii grupului, așa că l-au abandonat și au făcut Abbey Road. Mai târziu, Phil Spector a adăugat noi sunete orchestrale multor piese de pe album – chiar dacă albumul are unele dintre cele mai puternice cântece rock care au fost scrise vreodată (inclusiv Get Back). 

Pentru înregistrarea albumului live au fost luate în discuție mai multe locații exotice. John Lennon a spus că cineva a menționat Colosseumul din Roma și că „e posibil ca Paul să fi sugerat chiar o nenorocită de barcă în mijlocul oceanului”. George Martin a spus că s-a pus problema chiar a unui loc în deșertul tunisian.”

În 1970, The Beatles au lansat filmul documentar cu același nume, care a surprins momentele de neuitat ale trupei când aceasta a cântat pe acoperișul Apple Studios în ianuarie 1969.

În timpul sesiunilor de înregistrare, tensiunile dintre George Harrison și Paul McCartney, în special, au escaladat atât de mult, încât nervos, Harrison a părăsit studioul. A plecat acasă și a scris Wah-Wah, drept rezultat. „Mi-a dat wah-wah; așa o durere mare de cap”, a spus el. Cântecul acesta nu ajunge pe Let It Be, ci pe albumul său solo din 1970, All Things Must Pass , realizat împreună cu Eric Clapton.

Fotografia care ar fi trebuit să fie coperta albumului a fost făcută în aceeași scară a blocului folosită de The Beatles pentru primul lor album, Please, Pleaae Me  în 1963.

Documentarul realizat de regizorul Peter Jackson, The Beatles: Get Back, despre ultimul an de viață al trupei, va fi lansat în cinematografe la 4 septembrie, potrivit Rolling Stone.

A fost făcută o selecție din 55 de ore de filmări de la începutul anului 1969, când The Beatles înregistrau ceea ce urma să devină Let It Be, iar filmul cuprinde filmări și înregistrări audio de la acele înregistrări, care nu au mai fost văzute până acum, inclusiv clipuri din culisele legendarului concert pe acoperiș al trupei în Londra. Filmul este, spunea Jackson anul trecut, „va fi o experiență extraordinară pe care fanii The Beatles au visat demult la ea – este ca și cum o mașină a timpului te poartă înapoi în timp în anul 1969, și ajungem să stăm în studio privind acești patru prieteni care fac muzică împreună.”

Filmul documentar folosește detalii surprinse în filmul original Let It Be, lansat în 1970, realizat la aceleași sesiuni de înregistrare. Se spune că Ringo Starr este foarte mulțumit de noul film, declarând recent unui prieten că apreciezi că nu face să pară că membrii trupei se certau tot timpul în acea perioadă. „A spus: Pur și simplu nu era adevărat”, spune sursa.

„Au fost ore și ore în care pur și simplu râdeam și cântam, nicidecum ca versiunea care a apărut atunci”, a spus el. „A fost multă bucurie și cred că Peter va arăta asta. Cred că această versiune va reflecta liniștea și afecțiunea, așa cum practic eram.”

Related Posts

One thought on “„Let It Be” – 50 de ani mai târziu”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.