John Petrucci a lansat videoclipul piesei „Terminal Velocity”

John Petrucci a lansat videoclipul piesei care dă și numele viitorului său album, Terminal Velocity, care va putea disponibil pe streaming online de la 28 august și pe CD și vinil de la 30 octombrie.

Este al doilea album solo al chitaristului Dream Theater, și primul în 15 ani. Pentru acest album, Petrucci a colaborat cu fostul membru al trupei, Mike Portnoy (Transatlantic, Winery Dogs, Sons Of Apollo), aceasta fiind prima lor înregistrare împreună în mai mult de un deceniu.

„Cu Mike la tobe pe acest album a fost ceva foarte special pentru mine și a fîcut o treabă absolut incredibilă, trecând prin diverse stiluri și provocări tehnice pentru a-mi prezenta muzica într-un mod în care numai el o poate face”, spune chitaristul. ”Cred că a fost destul de purificator pentru amândoi să cântăm împreună după toți acești ani și a fost grozav. Cântarea însuflețită, intuitivă și energică a lui Mike a ridicat aceste piese noi la un nivel de care nu aș putea fi mai mulțumit.”

Terminal Velocity marchează de asemenea și revenirea bassistului Dave LaRue (Dixie Dregs, Flying Colors) care a cântat și pe primul album solo al lui Petrucci. „ A fost uimitor să-l aducă pe Dave înapoi să cânte la bass pe acest album. Este un bassist atât de mare care se descurcă cu orice partitură cu simț și o muzicalitate nemaiîntâlnită. Abordarea sa melodică împreună cu tehnica impecabilă se regăsesc în aceste piese.”

Terminal Velocity Tracklisting

1.Terminal Velocity
2. The Oddfather
3. Happy Song
4. Gemini
5. Out Of The Blue
6. Glassy-Eyed Zombies
7. The Way Things Fall
8. Snake In My Boot
9. Temple Of Circadia

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.