Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
Știri

Jimmy Page: „Fără concerte, muzica înseamnă nimic”

Jimmy Page a dezvăluit că observând impactul devastator al COVID-19 asupra artei în general, i s-a reactivat pofta de urca din nou pe scenă.

Într-un interviu recent în revista GQ, chitaristul Led Zeppelin spune că pandemia l-a inspirat să se gândească să revină în concerte.

„Când am intrat prima oară în lockdown, m-am gândit: OK, acum este timpul să mă gândesc să revin la un moment dat și să fiu în stare să performez”, a declarat Page. „Este o perioadă foarte tristă, a disperării”, spune el, „iar ce a făcut acest virus la nivel mondial, familiilor, artei, și în cazul a tot ce iubim și ne este drag, și concertelor, mă îngrijorează.

„Nu voi fi niciodată unul dintre acei oameni care se va înregistra singur și va trimite cuiva fișierul. Nu fac muzică pentru asta, ci pentru a cânta împreună și asta înseamnă muzica.

Avem nevoie să cântăm cu oameni, avem nevoie de concerte și avem nevoie de o comunitate. Pentru că fără asta, muzica nu înseamnă nimic”, a continuat. „Cântarea live este foarte importantă pentru muzicienii tineri. Când eram tineri, cu toții am avut acele concerte, când speram să urcăm pe scene mari, iar cântarea live este o parte importantă a comuniunii dintre muzicieni. Pentru mine, a fost întotdeauna cel mai important lucru.”

Într-un interviu recent pentru Classic Rock, Page a vorbit despre faptul că a cântat mai mult la chitară acasă de la începutul pandemiei. „Unul dintre lucrurile de care mă plângeam înainte de a intra cu toții în lockdown, era că nu aveam suficient timp să cânt la chitară”, spunea el. „Acum pot spune: Asta e. O pot face în fiecare zi acum. Așa că mi-a oferit oportunitatea de a mă reconecta cu chitara.”

În același interviu, Page a oferit un răspuns ascuns când am fost întrebat despre proiectele muzicale de viitor la care ar putea lucra. „Niciodată nu stau degeaba”, spune el, „și mereu voi face ceva care să surprindă oamenii. E ca atunci când am făcut proiectul de lectură cu iubita mea (Catalyst – 2019, cu poeta Scarlett Sabet). Nimeni nu se aștepta la mine să fac asta, pentru că nimeni nu o mai făcuse. A fost minunat să o fac. Mereu am idei, iar ziua în care mă trezesc și nu am idei despre ce și cum să fac, aceea va fi pentru mine o zi tristă. Iar ziua aceea pare să fie undeva departe, încă.”

Articole recomandate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button