Cele mai bune 10 solo-uri de chitară în blues-rock alese de Joe Bonamassa

Unul dintre cei mai mari chitariști de blues din lume, Joe Bonamassa a alcătuit pentru guitarworld.com un top al celor mai bune 10 solo-uri de chitară în blues-rock, din toate timpurile. Blues-rock este un gen prietenos pentru unele dintre cele mai înfocate, pasionate, expresive cântări la chitară electrică.

Cream – Crossroads

„Am putea începe de aici – Cream live la Winterland, 1968. pentru mine, dacă vorbim despre un solo cu un ritm crescendo, modul în care Eric Clapton l-a structurat, ca o chemare și un răspuns, modul în care lasă pauzele, modul în care folosește sound-ul, este perfect. Este unul din acele lucruri când soundul este parte din solo, știți? Și chiar e momentul pentru Gibson [ES-]335 și Marshall. Poți asculta iar și iar și îți spui „Este un moment frumos de reflecție pură și de inimă și suflet pure“.

Gary Moore – Still Got The Blues

„Gary Moore a fost pentru mine un tip mare, fără doar și poate. Între Gary Moore și Walter Trout, cei doi chiar au deschis căi și uși pentru unul ca mine ca să aibă succes în Europa. Acest solo, este o melodie în sine, este intensitate și este lumină și umbre în această intensitate. Și poți auzi cum alege și cum dinamica notelor variază în acest solo. Și apoi urmează deznodământul, cum slavează viteza și forța pentru final. Este un solo despre care chiar cred că este unul dintre cele care va rămâne printre cele mai bune“.

Rory Gallagher – Cradle Rock

„Îmi place modul alunecos în care cântă aici Rory. Nu știu, dar pare ca și cum irlandezul și britanicul au avut un mod diferit de fraza aici. Au adus implicit totul la o armonie diferită, și poți auzi asta aici. Când Rory cântă așa sună ca el – chiar dacă el cântă în E, ceea ce toată lumea de la Ry Cooder până la mine a încercat, și, știți ceva, Ry a făcut-o perfect. Dar cântarea lui Rory în E, este …nu știu…cam „Frate, este un tuning deschis? Nu, este standard. Doar că are un anumit tip de frazare. Cu asta te naști, e în ADN-ul tău. E ca un fel de diferență între bluesul din Chicago și cel din delta Mississippi. Pur și simplu îți spui: „Tipii ăștia vine din alt colț de lume.“ Același lucru se întâmplă când asculți Ronnie Earl și Duke Robillard și pe toți tipii ăia din East Coast, sau pe Mike Bloomfield când stătea în San Francisco. E o chestie geografică.“

Jeff Beck – Let Me Love You

“Asta a fost prima dată când am auzit o Les Paul folosită ca o armă. M-a intrigat foarte tare. Sună furios și viu. Sună ca și cum Jeff vrea să-și dovedească lui și lumii întregi că el este bărbatul. Iar tu, ești ca „Uau, este doar o Les Paul și un amplificator Marshall. “ Dar modul în care a cântat a fost unul extrem de nou. Iar Jeff a fost capabil să se reinventeze  cinci, șase decenii de atunci și încă mai este cel mai bun chitarist rock din lume. Este uluitor ce a făcut. Prin acest cântec am făcut cunoștință cu Jeff Beck și vreau să spun că acesta este „varianta mea favorită a lui Jeff Beck“. Este la bază arhetipul pentru Led Zeppelin și heavy metal și hard rock într-un format britanic“.

Free – Don’t Say You Love Me

“Cred că Paul Kossoff a avut cu siguranță un Marshall și o Fender Super Reverb aici. Poți auzi combinația Fender/Marshall, iar tonul este absolut încântător. Și are chitara  Les Paul care-l așteaptă și este uluitor. Și acel vribrato și frazarea, și modul în care atacă acele note este incredibil. Știți, chestia e că Free suna așa de „heavy“ pentru că Andu Fraser a cântat pe o chitară bass SG cu un amplificator Marshall o octavă sub Koss. Așa că Kossoff urma să cânte aceste tipuri de cincimi , iar Andy urma să cânte linia de jos, așa că a sunat ca o chitară Gibson dată naibii. A fost pur și simpli incredibil ceea ce au făcut ei cu patru piese. Este un exemplu absolut de cum să folosești spațiul și restrângerea într-un format rock-blues“.

Ry Cooder – Paris, Texas

„Dacă vrei să cânți „slide guitar“, ar trebui să asculți asta, și în general întregul soundtrack. Este un anumit lucru pe care Ry l-a inventat și care nu a mai fost repetat. Pentru mine, cei trei chitariști „slide“ la care mă uit în sus sunt Ry Cooder, David Lindley și Lowell George. Aceștia sunt tipii mei. Lowell are un lucru minunat, iar David Lindley a un ceva minunat. Și Ry are ceva minunat și este pur și simplu un sound original incredibil. Nu mai există nimeni care să sune ca el.“

Bonnie Raitt – Thing Called Love

“Bonnie este o alta pe care o  poți pune acolo unde merită. Cântă „slide“ și știi că este Bonnie Raitt și pur și simplu spui: „Cum naiba faci asta cu o Stratocaster?“Păi, pentru că are un mod de frazare și este în ADN-ul ei și este intrinsec. Asculți ce face cu acest cântec, un cântec al lui John Hiatt, și-ți zici: „Uau, este super-original. Este restrictiv, dar este super-eficient. Apoi așezi vocea aceea deasupra și este „Da! Asta e!“. Pentru mine, Bonnie Raitt este unul dintre cei mai subestimați chitariști din toate timpurile.

Robin Trower – Bridge of Sighs

“Robin a fost catalogat de-a lungul timpului cumva ca fiind un derivat al lui Hendrix, mai ales pentru că a apărut exact în perioada post-Hendrix. Dar asculți înregistrări precum Bridge of Sighs și Long Misty Days și asculți stilul lui și ți se pare incredibil de original. Cu acest cântec e ca și cum n-ai mai auzit o chitară care să sune atât de vast . Este doar modul lui de a cânta, când a lăsat chitara Stratocaster să „înflorească“ cu Marshall și Uni-Vibe. Ar putea să cânte cu orice chitară, pe orice amplificator și tot o să sune ca el. Așa știe el să lase chitara „să înflorească““.

Ronnie Earl – Backstroke

“Versiunea lui Ronnie a piesei Backstroke a lui Albert Collins este un exemplu de cum să faci o chitară Stratocaster  să sune incredibil de vie printr-un amplificator Super Reverb. Uneori, o chitară Fender conectată la un amplificator Fender poate suna subțire sau puternic. Dar sound-ul lui Ronnie a fost mereu puternic și important. Și-a conectat chitara și a făcut-o să tune.“

BB King – Blues Is King

“Un sound ușor de identificat obținut cu ajutorul lui Fender Twin, și este un sound perfect și o cântare perfectă. Chitara este o extensie a vocii, iar vocea este o extensie a chitării. Sunt ca și căsătorite una cu alta și este absolut încântător“.

Sursa: guitarworld.com