Știri

A murit Alexi Laiho, fostul lider al trupei Children Of Bodom

Alexi Laiho, fostul cântăreț și chitarist al trupei Children Of Bodom a decedat săptămâna trecută, la 41 de ani. Informația a fost făcută publică de reprezentanții casei de discuri Napalm, care au declarat că muzicianul finlandez a murit în casa sa din Helsinki.

Deși nu s-a specificat cauza morții, muzicianul suferea de mai mult timp de probleme de sănătate. Laiho este cel care a fondat Children Of Bodom în 1993 și al cărei lider a fost până la destrămarea din 2019. Anul trecut, el a format o nouă trupă, Bodom After Midnight.

„Suntem distruși de neașteptata moarte a dragului nostru prieten și coleg de trupă. Cuvintele nu pot descrie acest șoc și tristețea profundă pe care o simțim”, au declarat colegii săi de trupă în Bodom After Midnight, Daniel Freyberg, Mitja Toivonen și Waltteri Väyrynen.

Soția lui Laiho, Kelli Laiho-Wright, a spus: „Alexi a fost cel mai iubitor și magnific tată și soț. Inimile noastre sunt zdrobite pentru totdeauna”.

https://www.youtube.com/watch?v=l_Zyq71GqEE

Articole recomandate

1 comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button