Povestea din spatele piesei: „Interstate Love Song” – Stone Temple Pilots

Până în primăvara anului 1994, Stone Temple Pilots vânduse 4 milioane de exemplare din albumul lor de debut Core. Dar s-au trezit cu ștampila de oportuniști șmecheri ai scenei grunge; criticați pentru că vor să-și revendice un loc printre trupele care explodaseră în Seattle, și veneau din San Diego.

În ochii detractorilor lor – și erau mulți – totul era convenabil. Deși trupa încerca să extragă lucrurile pozitive din întreaga situație, fiind numită „Cea mai bună trupă din 1994 de către cititorii revistei Rolling Stone, dar și cea mai proastă trupă de către criticii aceleiași reviste îi cam dezorientase.

Aflată pe drumuri într-o campanie de 14 luni de promovare a Core, trupa a scris un set de cântece și mai colorate și mai inventive. Erau încrezători că vor reuși cu acestea o urmare a albumului actual, suficient de importantă pentru a scăpa grupul de eticheta „grunge”. (Nimeni nu știa, desigur, că Kurt Cobain se va împușca în cap cu două luni înainte de lansare, aducând astfel un final acelei epoci.)

Stone Temple Pilots- „Era un alt fel de compunere pentru mine”

„Oamenii vorbesc uneori despre blestemul celui de al doilea album, dar nu am dat atenție acestor vorbe”, spunea bassistul Robert DeLeo despre al doilea lor album, Purple. „Știam că piesele pe care le aveam erau foarte speciale.”

Una dintre aceste noi piese fusese compusă de către bassist în timp ce stăteam pe scaunul din dreapta al unei autorulote cu care grupul mergea prin nordul Americii. Originile erau adecvate, iar cântecul Interstate Love Song  era perfect pentru a conduce cu geamul deschis.

„Am scris-o pe o chitară cu corzi de nailon care a costat 25 de dolari”, spune DeLeo. „Acum am o chitară de genul ăla de 125 de dolari”, spune el râzând, adăugând că numai așa poate păstra rifful original. „A început ca o melodie de bossa nova, dar nu cred că oamenilor le-ar fi plăcut așa ceva, așa că am adăugat un riff country, iar o melodie a început să-mi cânte în minte.”

Deși procesul în sine a durat „aproape zece minute”, DeLeo a știut imediat că a venit cu ceva destul de valoros. „Era un alt fel de compunere pentru mine”, spune el.

În timp ce înregistra piesa pentru Purple, vocalistul Scott Weiland a contribuit cu partea interstatală (Interstate) din titlu. Când trupa lucra la înregistrări la Southern Tracks Recording din Atlanta, logodnica sa Janina Castaneda a rămas acasă în California. Relația lor era pe butuci din cauza dependenței sale, din ce în ce mai profunde, de heroină, iar cuvintele cu care a venit se născuseră din decepții și promisiuni încălcate.

„Versurile sunt despre minciunile pe care încercam să le maschez atunci când făceam Purple”

În fiecare noapte își îngropa rușinea și o suna pe Castaneda, spunându-i că nu a mai luat droguri. „Versurile sunt despre minciunile pe care încercam să le maschez atunci când făceam Purple”, a admis el mai târziu. „Sensul nu era complet evident, dar când știi despre ce este cântecul, este o bucată foarte poetică”, spune DeLeo acum. „Dar ca scriitor, Scott a fost întotdeauna poetic. Îi plăcea și să lase ascultătorul să dea propria interpretare piesei.”

Ca și în cazul albumului Core, Stone Temple Pilots a apelat la serviciile producătorului Brendan O’Brien pentru Purple. „Aveam încredere deplină în Brendan, iar procesul a fost foarte natural”, spune DeLeo. „Este incredibil, dar Purple a fost tras, mixat și gata de vânzare în numai 11 zile”.

Într-un interviu realizat la vremea respectivă, bateristul Eric Kretz spunea: „Probabil că am fi fost mai îngrijorați dacă un cântec suna mai apropiat de Alice In Chains sau Pearl Jam, și de fiecare dată Brendan ne spunea asta. Brendan nu cântărea prea mult lucrurile. Era un om de acțiune”, spune DeLeo. „A fost un privilegiu să facem albumele cu el, și cu siguranță nu încercan să copiem pe nimeni.”

Stone Temple Pilots – O replică?

25 de ani mai târziu, acele acuzații cum că ar fi o palidă replică a trupei Pearl Jam, provoacă bassistului un zâmbet crispat. „Aceste critici nu m-au preocupat niciodată”, spune el răbdător. „Lucram cu oameni de același nivel cu Brendan, și numai părerile lor contau pentru mine. Tot ce nu privea compunerea și cântarea pieselor era praf în vânt.”

Totuși, grație, în parte, a pieselor de succes Interstate Love Song și surorile sale Vasoline și Big Empty , Purple  a fost un succes comercial masiv, aflându-se în topul albumelor Billboard timp de trei săptămâni, și vânzându-se în mai mult de șase milioane de copii.

DeLeo admite că celebritatea imediată a  trupei a devenit o problemă. „Nu cunosc mulți oameni care să poată face față acestui tip de atenție care să te cuprindă cu o așa viteză”, spune el. „Cu toții i-am făcut față în mod diferit, dar pot spune că ar putea fi un lucru letal.”

Și așa a și fost. În anii următori, Weiland a fost când în trupă, când la dezintoxicare. Într-un final, la vârsta de 48 de ani, după o doză de cocaină, alcool și MDA luată accidental, a fost descoperit mort în autocar în timp ce se afla în turneu cu trupa sa, The Wildabouts, în 2015.

Robert DeLeo insistă și spune că piesa rămâne încă de valoare chiar și cântată de actualul vocalist, Jeff Gutt, care s-a alăturat trupei în 2017 după moartea lui Chester Bennington (Linkin Park), care-l înlocuise pe Weiland.

„Să cânți live este ca și cum ai merge la o reuniune de clasă – reiei exact de unde ai rămas cu ani în urmă”, concluzionează DeLeo, revenind la chitara de 125 de dolari pe care o are. „Și știi ceva? Într-o zi, cred că o să înregistrez Interstate Love Song ca bossa nova.”

sursa: Classic Rock