Ascultă piesa „Dance of the Clairvoyants” a celor de la Pearl Jam
Pearl Jam a lansat piesa Dance of the Clairvoyants, primul single de pe noul album. Așa avem ocazia să ne dăm seama cum va suna noul material al băieților, Gigaton, care va apărea la 27 martie.
Este primul cântec al trupei de la Can’t Deny Me din 2018, care nu va fi inclus pe viitorul album. Cu alte cuvinte, este primul album Pearl Jam după Lightning Bolt din 2013. Așteptarea a fost lungă dar se pare că noul material o merită.
Piesa are un sound electronic mai pregnant, demonstrând o evoluție muzicală. Îl descoperim și pe Eddie Vedder cu o intensitate crescândă în voce pe măsură ce progresează versurile. Basistul Jeff Ament spune despre cântec: „Dance a fost o furtună perfectă experimentală și o reală colaborare… Am deschis unele noi uși din punct de vedere creativ și asta este nemaipomenit”.