Documentar

Cele mai bune 10 piese ale lui Freddie Mercury

Lui Freddie Mercury îi plăcea foarte mult să scrie versuri și spunea că inspirația îi venea cu așa o forță, încât, uneori, „nota versurile în mijlocul nopții fără să aprindă măcar lumina“, scriu cei de la udiscovermusic.com, care au și relizat un top al celor mai bune 20 de piese ale artistului, atât cu trupa Queen, cât și solo. Noi vă vom prezenta primele 10.

De la primele cântece cu Queen, Mercury și-a construit reputația ca fiind unul dintre cei mai populari autori ai generației sale, iar cele mai bune cântece ale lui Freddie evidențiază un artist dedicat explorării oricărei căi muzicale i se deschide.

„O mare parte din cântecele mele sunt fantezie, pot visa la tot felul de lucruri“ a spus artistul, care a scris unele dintre memorabilele piese ale trupei. De asemenea, și-a scris versurile cântecelor de pe albumul solo, „Mr Bad Guy“, în 1985.

Piesele alese pentru acest top nu fac altceva decât să demonstreze talentul său de necontestat.

10. Barcelona

Piesa care dă titlul albumului, în duet cu cântăreața de operă Montserrat Caballe, este un triumf emoționant și dramatic care s-a dovedit a fi unul dintre cele mai mari succese ale lui Mercury în epoca digitală. Piesa, scrisă cu ajutorul lui Mike Moran, a urcat pe primele locuri în topuri la lansrea ei în 1987. O reeditare făcută la puțin timp după decesul lui Mercury, pentru a coincide cu Jocurile Olimpice din 1992, a trimis cântecul înapoi în topuri, direct pe locul 2. Iar până în 2019, a fost difuzată de mai mult de trei milioane de ori.

 

9. Made In Heaven

„Made in Heaven“ a fost prima alegere a lui Mercury ca titlul pentru albumul său solo. Piesa începe cu un pian care pulsează și cu unele din cele mai puternice versuri pe care le-a compus Mercury: „I’m taking my ride with destiny/Willing to play my part/Living with painful memories/Loving with all my heart.” „Made In Heaven“ a fost lansat ca single în 1985 și a ajuns pe locul 57 în topuri. După decesul lui Mercury, cântecul a dat titlul albumului postum al trupei Queen din 1995, cu vocile inițiale peste partea instrumentală reînregistrată. „Cred că piesele mele sunt poartă eticheta emoției – iubire și emoție și sentiment“, spunea Mercury. „Cele mai multe din cântecele pe care le-am scris sunt balade de dragoste și despre ce să faci cu tristețea și chinul și durerea.“

 

8. I Was Born to Love You

„Sunt un adevărat romantic“, spunea Mercury, al cărui cântec „I Was Born to Love You“, de pe „Mr Bad Guy“, este unul dintre cele mai interesante cântece de dragoste. Single-ul are un video la fel de interesant, regizat de David Mallet și a beneficiat de coregrafia Arlenei Phillips. Cântecul a fost un hit în America, intrând în Billboard Top 100.

 

7. „We Are the Champions“

Cântecul apărut în 1977 pe albumul Queen „News of the World“, demonstrează că nimeni nu a scris un imn-piesă mai bun decât Mercury. „We Are the Champions este cel mai egocentrist și arogant cântec pe care l-am scris vreodată“, spunea Mercury. „Mă gândeam la fotbal atunci când l-am scris. Voiam un cântec de implicare, ceva care să meargă la inima fanilor. Țintea masele. Am vrut să scriu ceva ce oricine putea fredona, ca un imn de fotbal. Și în același timp, mă gândeam că o să fie drăguț să existe un cântec de învingător care să fie pentru toată lumea“.

 

6. „Mr Bad Guy“

Mercury spunea deseori despre cântecele sale că ura să încerce să le analizeze în mod exagerat. „N-ar trebui să mă întrebați vreodată despre versurile mele“, spune Mercury. „Oamenii întreabă: De ce ai scris astfel versurile alea și ce ai vrut să spui cu ele? Nu-mi place să explic la ce mă gândeam când am scris un cântec. Cred că asta e groaznic. Nu numai despre asta este vorba. Nu-mi place le analizez. Prefer ca oamenii să-și pună propria interpretare asupra lor – să le citească în ce mod vor.“ Spunea că nu vrea să explice cântecul „Mr Bad Guy“, în afară de a spune „Mr Bad Guy sunt eu. Nu voi explica asta în totalitate. De aici vă puteți imagina voi.“. În 2019, artistul expresionist născut la Belfast, Jack Coulter a pictat inspirat de acest cântec. Iar operele sale au fost văzute la expoziția Queen din Coreea de Sud.

 

5. „There Must Be More To Life Than This“

‘There Must Be More to Life Than This’, care a apărut pe „Mr Bad Guy“, a fost inițial înregistrat de Queen pentru albumul experimental „Hot Space“, ca un duet cu Michael Jackson. Versiunea nu a fost lansată la vremea respectivă, iar Mercury a revenit la versuri pentru albumul său solo. Cântecul a fost, în parte, inspirat de John Lennon, unul dintre cei care au influențat cel mai mult opera lui Mercury. „Am scris un cântec care se numește There Must Be More to Life Than This, și probabil că este cel mai aproape de ceea ce aș putea numi cântec cu mesaj – și nici măcar nu este chiar un mesaj“, spunea Mercury la vremea respectivă. „Este apropiat de ceea ce vreau să transmit în termeni despre politica lumii sau dezastre care se petrec în lume. Nu prea îmi place să scriu cântece în această sferă, dar vine o vreme când am o stare emoțională în direcția asta și nu este decât o mică parte din ceea ce John Lennon a făcut de fapt.“

 

4. „Killer Queen“

Mercury a vorbit mereu despre cât este de mândru că a scris „Killer Queen“, care a apărut pe albumul Queen din 1974 „Sheer Heart Attack“. El spunea că a fost scris într-o singură noapte și că e un cântec pe care își imagina că îl cântă Noël Coward. Cântecul i-a adus lui Mercury primul premiul Ivor Novello al Academiei Britanice a Compozitorilor. „Pur și simplu s-a potrivit acolo unde trebuie, așa cum se întâmplă uneori cu unele cântece“, spune Mercury. „Killer Queen“ este una din piesele la care am scris mai întâi versurile. A fost un cântec care iese din tiparele în care scriu de obicei. În general, muzica vine prima, dar atunci au fost cuvintele, împreună cu stilul sofisticat pe care am vrut să-l imprim“.

 

3. „Living On My Own“

Mercury era sincer în interviurile sale, iar unul dintre motivele pentru care „Living on My Own“, un single de pe albumul „Mr Bad Guy“, este o reprezentare atât de frumoasă a compozițiilor sale, este că îi surprinde personalitatea, inclusiv tributul său adus starului de jazz Ella Fitzgerald, prin acele improvizații care par să imite un instrument. „Dacă ascultați piesa asta, este foarte mult din mine“, spunea Mercury. „Este traiul pe cont propriu, dar distrându-mă. Fac acela improvizații și nu spun decât că atunci când te gândești la cineva ca mine, la stilul meu de viață, trebuie să merg în jurul lumii și să trăiesc prin hoteluri, asta ar putea fi o viață foarte singuratică. Dar eu am ales-o. Acest cântec nu are legătură cu oamenii care-și duc traiul în apartamentele de la subsol sau ceva în genul ăsta. Nu , este viața mea. Spun doar că trăiesc pe cont propriu și am o perioadă de zile mari“. În 1993, după decesul lui Mercury, mixajul făcut de No More Brothers pentru această piesă a intrat în inimile publicului și a stat în topurile britanice pe primele locuri pentru două săptămâni, și a fost difuzat de atunci de mai mult de trei milioane de ori.

 

2. „Don`t Stop Me Now“

În anul 2011, fanii Queen au votat refrenul din această piesă ca fiind cel mai bun al trupei Queen. “Don’t stop me now/I’m having such a good time/I’m having a ball,”cântă Mercury pe refrenul piesei apărută în 1978 pe albumul „Jazz“. „Îmi place să cred că scriu cântece într-o mulțime de feluri diferite“, spunea Mercury. ‘Don’t Stop Me Now’  reflectă starea de bine a lui Mercury, afirmarea în viață la cel mai înalt nivel.

 

1. „Bohemian Rhapsody“

„Bohemian Rhapsody“ este privită ca una dintre capodoperele sec. XX în muzică –  totuși Mercury a recunoscut că a respins-o în primă fază. „Oamenii încă mă întreabă despre ce este Bohemian Rhapsody, iar eu le spun că nu știu. Cred că-și pierde din mit și distruge un fel de misticism pe care oamenii l-au construit“, spunea Mercury. „Este unul dintre acele cântece care are imprimată o anumită emoție. Cred că oamenii pur și simplu ar trebui să o asculte, să se gândească la ea și apoi să decidă singuri ce înseamnă pentru ei.“ „Bohemian Rhapsody“, care a dat și titlul filmului biografic realizat anul acesta, este o piesă plină de armonii minunate. „Cineva a spus că este ca și cum Cecil B De Mille se întâlnește cu Walt Disney“, spunea Mercury.

 

Topul celor de la udiscovermusic.com continuă astfel:

11. ‘Love Me Like There’s No Tomorrow’ – unul dintre preferatele lui Mercury, inspirat din relația sa cu actrița austriacă Barbara Valentin.

12. ‘Death On Two Legs’ – este descris de Mercury ca un cântec „obraznic, cu versuri vicioase“

13. ‘Man Made Paradise’ – face parte de pe albumul solo al artistului

14. ‘Crazy Little Thing Called Love’ – Mercury spunea că a fost scris în timp ce făcea baie în cadă și a fost definitivat în numai 10 minute

15. ‘My Love Is Dangerous’ – „Vă puteți imagina pe cineva compunând o piesă cu titlul My Love Is Safe? Nu s-ar vinde niciodată“.

16. ‘Seven Seas Of Rhye’

17. ‘Your Kind Of Lover’

18. ‘Guide Me Home’

19. ‘Foolin’ Around’

20. ‘Let’s Turn It On’

Articole recomandate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button