Documentar

Ziua în care a murit George Harrison

Sunt mulți cei care consideră în continuare că George Harrison ar fi trebuit să se bucure de mai mult credit pentru enormul succes și influența trupei Beatles. Dar, George Harrison nu prea acorda mare atenție laudelor la adresa carierei sale.

„Sunt sigur că el era mai mult doar un grădinar”, spunea fiul său Dhani Harrison, notând că tatăl său deseori petrecea și câte 12 ore cu plantele în grădina sa. „Să fie doar un grădinar, și să nu piardă vremea cu cine, doar să fie acasă, era chiar rock n’ roll, știtți? Când te afli într-o grădină cu adevărat frumoasă, aceasta îți amintește în permanență de Dumnezeu”.

Dacă i-ar fi păsat de astfel de lucruri, George ar fi avut o grămadă de lucruri cu care să se poată lăuda: a fost catalogat ca fiind unul dintre cei mai mari 100 chitariști din toate timpurile de către revista Rolling Stone – pe locul 11, mai exact. Perioada petrecută în The Beatles a inclus  cântece ca „Something,” „While My Guitar Gently Weeps” și „Here Comes the Sun.”

Apoi, Harrison a trecut la o carieră solo, în care s-a bucurat de succes cu albumul All Things Must Pass (pe care se află și cântecul My Sweet Lord) și a fondat Traveling Wilburys cu Bob Dylan, Tom Petty, Jeff Lynne și Roy Orbison. Și să nu uităm că a condus concertul all-star din 1971 în beneficiul persoanelor defavorizate din Bangladesh. Și astea sunt numai câteva din reazilările lui George Harrison.

Văduva sa, Olivia Harrison, fiul și prieteni apropiați spun că el a fost încântat și recunoscător pentru atenția acordată muncii sale, dar Harrison a simțit că altceva este mai important în viață. Cumva a devenit obosit de „amestecul” instrumentelor rock, țipetelor fanilor și de detaliile afacerilor din lumea muzicii. Asta l-a făcut să se concentreze mai mult asupra destinului și a ceea ce-l înconjura.

La un anumit moment, chiar s-a proclamat drept grădinar (ceea ce ar fi opus denumirii de muzician, în opinia lui) în autobiografia sa I Me  Mine  numită așa după una din piesele The Beatles. Harrison i-a dat rareori sfaturi fiului său, dar atunci când a făcut-o acesta a rezonat cu el. „Cele două lucruri despre care simțea și îmi spunea că trebuie să le fac în viață au fost să fiu fericit și să meditez”, a declarat la un moment dat pentru Rolling Stone, fiul său, Dhani Harrison.

Când a murit de cancer în 29 noiembrie 2001, Olivia Harrison a avut o strălucire pozitivă care a umplut spitalul atunci când sufletul lui George Harrison  pleca.

„Ar fi spus – Privește, noi nu suntem numai aceste corpuri. Hai să nu ne limităm numai la asta”, a declarat Petty pentru Rolling Stone. ”George ar fi spus – Vreau să mă pregătesc așa că mă duc pe drumul cel bun, în exact locul care trebuie.-. Sunt sigur că așa a și făcut”.

sursa foto: facebook

 

Articole recomandate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button