The Rolling Stones va deschide un magazin pe celebra stradă Carnaby din Londra
The Rolling Stones au anunțat că vor deschide la 9 septembrie propriul lor magazin în Londra. Acesta se va afla pe strada Carnaby la nr 9, în zona Soho, de unde fani vor putea face cumpărături fie direct din magazin fie online.
RS No.9 Carnaby este rezultatul unui parteneriat între trupă, Bravado și compania de vânzări ale brandului, Universal Music Group.
Fanii vor putea cumpăra diverse obiecte vestimentare și accesorii, toate inscripționate cu faimosul logo al trupei, limba scoasă, dar și scaune și eșarfe de la The Soloist, haine și pălării de la firma suedeză Stutterheim.
„Soho a cuprins întotdeauna rock’n’roll-ul, așa că strada Carnaby a fost un loc perfect pentru magazinul nostru. Suntem încrezători că acest proiect pe care proetenii noștri de la Bravado l-au creat va fi o excelentă experiență pentru oricine vine la Londra”, au spus membrii trupei.
Fanii vor putea cumpăra albume și single-uri, inclusiv viitorul material reeditat Goats Head Soup, care se va lansa oficial la 4 septembrie în diverse formate.