Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
Știri

The Cure pregătesc nu unul, ci trei albume

Trupa The Cure a petrecut cea mai mare parte a acestui an sărbătorind 30 de ani de Disintegration pe drumuri participând la concerte prin toată lumea. În vară, i-am putut vedea și noi la București. Și , totuși, orarul aglomerat nu prea i-a ținut departe de lucrul la un nou material discografic.

Potrivit solistului Robert Smith, citat de consequenceofsound.net, trupa are în prezent nu unul, nu două și trei noi albume, aflate în diverse etape. Unul dintre acestea ar putea fi lansat chiar foarte curând, adică în următoarele luni.

„Am pregătit trei albume, două dintre ele fiind mai avansate“, a declarat Smith într-un interviu în ziarul mexican Zocalo (via NME). „Primul va fi cel pe care îl vom lansa foarte curând. Cred că primul single, sau poate chiar tot albumul, va ieși de Crăciun, sau puțin mai devreme“. El a adăugat că această înregistrare care se apropie rapid, prima a trupei de la 4:13 Dream din 2008, s-ar putea numi Live from the Moon.

Smith a mai vorbit despre acest album în martie, spunând că aceste cântece „sunt foarte întunecate și incredibil de intense“. La vremea aceea, spera că va apărea până de Halloween.

„Al doilea album, care de asemenea se află în fază avansată, se referă la piese mult mai libere cu un sound mai puternic, mai pronunțat, și trebuie înregistrate live, da, cu acea experiență de a pune la un loc un concept bazat pe interpretarea de moment“, explică Smith.

Cât despre al treilea album, Smith nu a intrat în amănunte. „Al treilea, care este nebunesc, un disc zgomotos, cu aspecte și ambianță diferite“, l-a descris Smith, „toate bazate pe experiențele de pe scenă sau pe drumurile mele, în situații când zgomotul  este prezent și cu care ne-am abișnuit atât de mult încât nu-i mai acordăm atenție“.

 

Articole recomandate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button