Stonehearst Asylum & The Imaginarium of Doctor Parnassus

sa mai vedem si’un film zic. zilele astea doua de weekend. un film pe zi de noapte, cum sta bine la omul care se izoleaza de uratul de dinafara si-si picteaza singur frumosul dinautru.
plecand de la o mica povestioara de E.A.Poe, „Eliza Graves” nu este un film absolut memorabil si nici macar memorabil.
este insa un film frumos, cu un final predictibil dar care ne-a lasat un gust bun si dulce.
un film artistic linistit si cald, cu ceva scene clasic edgar allan poe, un clasic fara calculatoare si plasteline, cu o imagine cinematografica si nume bune (fie doar si daca ar fi sa-i amintim pe Ben Kingsley si ravisanta Kate Beckinsale), un film aproape romantic daca marketingul nu l-ar fi catalogat mai mult decat tampit drept „thriller” ca sa prinda la prostime poate, cu putina atmosfera dickens care sa dea bine la simititoriul mai sensibil, pentru cei mai nebuni decat nebunii, aparut pe canale obscure cu mai bine de doua saptamani inainte de data lansarii oficiale…

cu mare placere de revazut oricand mai ales in perioade in care ar trebui sa fie craciunul peste tot.
si daca afara sunt doar claxoane, inchideti ferestrele, ferecati radiourile, scoateti din priza politicile, nu bagati in seama nota de pe imdb.com si scufundati-va-ti in mintea doctorului Parnassus.
putina imaginatie nu strica nimanui. doar celui nimanui. daca esti nimanui, nu te mai obosi.
putin mai multa imaginatie strica doar celor care nu stiu cu ce se mananca ‘ast cuvant. strica si plictiseste.
dar ei nu ne intereseaza in propozitie.

Related Posts