Alice Cooper a lansat cel mai ciudat cântec pe care l-a înregistrat vreodată

Puteți încerca să uitați cam tot ce știați până acum despre Alice Cooper, pentru că se pare că acesta încă mai are abilitatea de a ne surprinde. Tocmai a lansat Our Love Will Change The World, probabil cel plin de viață și mai optimist cântec pe care l-a înregistrat vreodată.

Al doilea single de pe viitorul album al lui Cooper, Detroit Stories, Our Love Will Change The World ne trimite înapoi în timp la trupa cântărețului pe care a avut-o în liceu, The Spiders, caldă, melodică, cu un vibe pop al anilor 1960 cu un simț al bucuriei și optimismului care nu-i sunt deloc caracteristice.

„Cred că Our Love Will Change The World este unul dintre cele mai ciudate cântece pe care l-am înregistrat vreodată”, admite Cooper, „și a venit la noi prin altcinevan, alt autor din Detroit. Și a fost foarte ciudat, pentru că transmitea fericire, și numai despre asta vorbea – era pur și simplu o extraprdinară juxtapunere. Și am acceptat imediat. Am spus: OK, o să fie grozav. Muzica spune ceva, versurile spun altceva, îmi place cântecul ăsta. Este cu totul diferit de orice altceva de ape acest album.”

 Detroit Stories este o celebrare a sunetului și spiritului perioadei de aur a rockului din Detroit.

„Detroit era atunci nucleul heavy-rockului”, explică Alice. „Aveai Alice Cooper, Ted Nugent, The Stooges și The Who pentru 4 dolari. Iar weekendul următor era MC5, Brownsville Station și Fleetwood Mac sau Savoy Brown sau Small Faces. ”

„Los Angeles avea soundul său cu The Doors, Love and Buffolo Springfield”, spune el. „San Francisco cu Greatful Dead și Jefferson Airplane. New York avea The Rascals și The Velvet Underground. Dar Detroit a fost locul de naștere al hard-rockului supărat. Pentru că nu se potrivea nicăieri în altă parte în SUA (muzical, dar și din punct de vedere al imaginii), Detroit era singutul loc care a recunoscut chitara lui Alice Cooper, soundul hard rock și concertele noastre nebunești. Detroit era un refugiu pentru proscriși. Și când au aflat că m-am născut în estul Detroitului…eram acasă.”

Related Posts

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.