Știri

The Struts și Robbie Williams au colaborat pentru balada „Strange Days”

Au trecut numai cinci zile de la lansarea piesei Another Hit Of Showmanship, realizată în colaborare cu chitaristul strokes Albert Hammond Jr., iar The Struts ne uimește cu încă o colaborare de succes.

De data asta e vorba despre vecinul zgomotos al lui Jimmy Page, starul pop Robbie Williams care apare pe piesa Strange Days, piesa care dă titlul celui de al treilea album al trupei, care urmează să apară la 16 octombrie.

Colaborarea s-a născut în timpul show-urilor live de pe Instagram ale trupei din primele zile de izolare.

„Făceam Quarantine Radio, iar Robbie m-a abordat întrebându-mă dacă putem vorbi”, explică liderul The Struts, Luke Spiller. „Am vorbit pe Face Time cam două ore prima dată (nu mai vorbisem niciodată cu el) și am povestit despre viață și muzică și OZN-uri și despre orice altceva.

L-am întrebat dacă ar vrea să lucrăm împreună la un moment dat, iar când lucram la album ne-a invitat să venim la el și să-l înregistrăm cântând în fața verandei sale.”

„Am făcut un cântec minunat”, spune Williams. „A fost o deosebită plăcere și un privilegiu să-l ascult pe acest om cum cântă. Este frozav să fii fanul cuiva și apoi o parte din acest album. Este ca și cum ai avea un erou și chiar spun din toată inima asta.”

Williams va cânta Strange Days împreună cu The Struts pe terenul Manchester United’s Old Trafford în această duminică, în cadrul Unicef’s Soccer Aid.

Strange Days a fost înregistrat în studioul din Los Angeles al lui John Levine, care a mai lucrat cu The Struts la al doilea album Young And Dangerous. Sesiunile de înregistrări au avut loc în timpul perioadei de izolare, cu trupa mutându-se în casa lui Levine pe perioada înregistrărilor.”

„A fost foarte distractiv să facem o înregistrare în felul acesta, în loc să fie făcut între turnee, lucrând cu mai mulți priducători în mai multe țări”, spune Spiller. „Am încercat să surprindem entuziasmul nostru cât am putut de mult, iar la vremea aceea am simțit practic că piesele pică din cer.

Au fost 10 zile magice pentru noi și sper ca atunci când oamenii ascultă albumul, să simtă puțin această magie”.

În afară de Hammond Jr. și Robbie Williams, pe album mai apar Joe Elliott și Phil Collen de la Def Leppard în piesa I Hate How Much I Want You, Tom Morello de la Rage Against The Machine în piesa Wild Child și mai există și un cover al piesei Kiss, Do You Love Me?

Articole recomandate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button