Viața lui Johnny Rzeznik nu prea fusese așa cum și-o plănuise. Trupa pe care o formase, Goo Goo Dolls părea să nu poată realiza mai mult decât hitul Name, din 1995. Își pierduse încrederea în el ca muzician. Dar cel mai rău dintre toate, divorțul l-a făcut să plece de acasă doar cu o valiză și să se mute într-un hotel din centrul Los Angelesului.
„Era 1997 și mă simțeam ca un schizofrenic”, își amintește Rzeznik. „Tocmai mă despărțisem de soția mea, și întâlnisem o altă fată pe care o iubeam. M-am mutat din casa din Buffalo, New Yprk, și trăiam în acest hotel. Era o perioadă nebunească în viața mea. Îmi trebuia ceva de care să mă agăț.”
Și ca întotdeauna, Rzeznik a ales muzica. În dimineața zilei în care a scris Iris, cântărețul fusese să vadă filmul City Of Angels – un film a cărui acțiune avea în atenție un înger (jucat de Nicolas Cage) care renunță la nemurire pentru a fi cu femeia pe care o iubește (Meg Ryan). Lui Rzeznik nu i-a prea plăcut filmul, dar a avut motivele sale pentru care a fost de acord să participe la soundtrack.
„Nu am creazut că este un film foarte bun”, explică el. „Am crezut că este o versiune mai curată a filmului lui Wim Wenders din 1987, Wings Of Desire. Dar unul dintre motivele pentru care am vrut să fac un cântec a fost că pe soundtrack se află U2 și Peter Grabriel, și am vrut să fiu aceeași bucată de plastic cu ei. M-a făcut să mă simt de parcă aș face parte din același regat muzical. M-am gândit că într-o zi o să-l pot arăta copiilor mei – să le spun că „bătrânul” a fost oodată pe același album cu Bono și Peter Gabriel.”
Revenit în camera sa de hotel, Rzeznik a fost uimit de cât de repede piesa lui a prin formă: „În majoritatea timpului, pentru mine, să scriu implică amînări, teamă, îndoială, critică… Pentru cele mai multe piese pe care le-am scris a trebui să mă torturez; să fiu o prima donna pentru o oră. Dar Iris a venit așa de ușor. Am rupt două corzi la chitară, și le-am schimbat și le acordam, într-o configurație ciudată, iar cântecul ăla pur și simplu a venit. A fost ca un dar.”
Rzeznik avea piesa în mână. Numai numele mai lipsea. „Nu mă pricep deloc la denumit cântece”, spune el „așa că este ultimul lucru pe care îl fac. Mă uitam pe o revistă, LA Weekly, și am văzut că un mare autor, Iris DeMent, cânta în oraș. A fost ceva de genul: Uau! Ce nume frumos!”
Rzeznik a recunoscut că Iris este una dintre cele mai importante realizări ale sale de până atunci. Dar abia când l-a înregistrat și-a dat seama cât de departe a dus cântecu acesta trupa de rădăcinile ei punk.
„A fost pentru prima dată când am intrat în studio cu un ansamblu de coarde”, își amintește el. „Îmi amintesc că am îngenuncheat în fața ferestrei din camera de control, uitându-mă la ansamblu de 15 coarde, apoi m-am uitat la Robby Takac, bassistul, și am spus: Cred că o cotim aici cu adevărat, și nu știu dacă asta vreau.
„Sunt mândru de acest cântec”, admite el. „Pentru că mi-a oferit încredere în mine atunci când îmi lipsea cu desăvârșire. De fiecare dată când o cântăm și îndrept microfonul către public și toată lumea o cântă, este un sentiment extraordinar. Este ca și cum, toată lumea își va aminti de mine, cel puțin datorită unei piese pe care am scris-o.”
sursa: Classic Rock
