Rămași cumva în pană de idei, membrii trupei Pink Floyd au făcut cu Meddle ceva ce au făcut foarte rar: au colaborat în studio.
La început, n-a fost mare lucru. Albumul, înainte de apariția sa la 30 octombrie 1971, a fost de fapt cunoscut sub numele Nothing, Parts 1-24. Înregistrat în mai multe localuri din Londra între concerte, Meddle a fost pus cap la cap, în final, cu ajutor – și instrumental și liric – din partea celor patru membri, un contrast puternic față de celelalte albume care urmau în anii 1970, dominate de Roger Waters.
„Când am început lucrul la Meddle, am pornit de la o bază foarte diferită de abordare față de aoricare alt album de până atunci. Atât de mult încât am intrat în studiouri cu nimic pregătit și am avut o lună de, noi le-am zis, nimicuri“ a declarat Nick Mason pentru KPPC-FM în 1971. „Adică, erau idei foarte brute. Câteva acorduri, o idee de ritm sau ceva de genul acesta – și așa le notasem, apoi ne-am luat o lună pentru a trece în revistă ce avem“.
Ceea ce a reieșit a fost o punte între înregistrările lor precedente și triumful din 1973 cu The Dark Side of the Moon. Meddle încă era în spate cu albume de tranziție precum A Saucerful of Secrets (1968), Ummagumma (1969) și Atom Heart Mother (1970), dar influența lor începuse să pălească. Într-un fel, LP-ul reprezintă ceea ce este mai bun în ambele lumi.
S-au unit, schimbând idei muzicale și – cum e cazul melodiei de deschidere a albumului, „One of These Days“ – schimbând chiar locurile. David Gilmour a preluat bassul din melodia de deschidere, înainte să fie acompaniat de Waters. (Veți observa că al doilea instrument este mai delicat. „Nu am avut încă un set de corzi pentru bass, astfel că soundul celei de a doua chitare poate părea plictisitor“, declara Gilmour pentru Guitar World în 1993. „Am trimis un băiat să cumpere niște corzi, dar s-a dus să se întâlnească cu prietena lui.“) Și Mason are o intervenție vocală rară în „One of These Days“.
Apoi este o legătură ușoară către „A Pillow of Winds“, care a fost inspirat de timpul petrecut de Waters și Mason împreună cu soțiile lor în sudul Franței. „San Tropez“ – singurul cântec de pe Meddle care nu este scris împreună cu Gilmour – amintește, de asemenea, de excrusiile pe Riviera Franceză. Împreună, Pink Floyd aduce un umor ludic unor cântece precum „Fearless“, care are și o înregistrare din teren a membrilor clubului de fotbal Liverpool cântând „You’ll Never Walk Alone” – forțând Pink Floyd să-i co-crediteze pe Rodgers și Hammerstein – în timp ce „Seamus“ include urletul câinelui lui Steve Marriott în serialul Small Faces/Humble Pie, la care se uita Gilmour.
Meddle va fi întotdeauna definit, totuși, de piesa de închidere de pe fața B a vinilului, „Echoes“. Cântecul, care are 23 de minute, s-a dezvoltat tot în urma unui moment de colaborare – de data aceasta pe scenă, când piesa a fost introdusă ca „Return of the Son of Nothing.”
Richard Wright a scris intro-ul lung de pian și progresia de coarde, în timp ce Waters a adăugat versurile – după ce a venit cu ideea de a pune soundul original al lui Wright printr-un speaker cu amplificator. Gilmour a realizat și sunetele pescărușilor prin inversarea inputurilor cu pedala.
„Lucruri precum Echoes vor însemna noi toți într-o cameră de repetiție, doar stând acolo, gândindu-ne și cîntînd – lucrând la ideile noastre pentru a vedea dacă duc undeva“, aa declarat Wright pentru Rolling Stones în 1987. „Este un mod drăguț de a lucra și cred că, într-un fel, cel mai „floyd-ian“ material pe care l-am făcut vreodată a venit așa“
„Echoes,” care mai târziu a furnizat titlul unei retrospective a întregii cariere, a fost momentul de vârf al Pink Floyd. Ca piesă de final, este și o piesă narativă, diferită de piesa cea mai lungă de pe Atom Heart Mother.
„Cred că Echoes este lucrarea de rezistență a albumului – una în care am descoperit toți despre ce este vorba cu Pink Floyd“, a spus Gilmour pentru Guitar World. Meddle este cu adevărat albumul în care toți patru ne-am găsit așa cum suntem – așa cum am vrut să fie Pink Floyd, mult mai mult decât Ummagumma sau Atom Heart Mother. Deși Atom Heart Mother are niște direcții spre ceea ce ne îndreptăm în final, nu este așa de important cum a fost Meddle.“
„Niciodată nu am făcut un album spunînd: Gata, asta e, am atins zenitul. Din contră, tot timpul ne-am întrebat: Care e următorul pas?“, a spus Mason.
Sursa: ultimateclassicrock.com
