The Sleep Eazys, noul proiect Joe Bonamassa, a lansat primul album
The Sleep Eazys, noul proiect Joe Bonamassa, a lansat Easy To Buy, Hard To Sell, primul lor album.
Bonamassa a colaborat cu mare parte din cei cu care merge în turnee, inclusiv percuționistul Anton Fig fin echipa Late Night With David Letterman, clăparul Reese Wynans, trompetistul Lee Thornburg, saxofonistul Paulie Cerra, Jimmy Hall la muzicuță și multi-instrumentistul John Jorgenson.
Iar backing vocals au fost Jade MacRae și Juanita Tippins.
Despre Easy To Buy, Hard To Sell se crede că va fi ușor diferit de celelalte albume al chitaristului și a fost înregistrat în onoarea mentorului lui Bonamassa, Danny Gaton.
Albumul va include și cover-uri instrumentale de la artiști precum Gatton, Frank Sinatra, Tony Joe White, King Curtis și alții.
Bonamassa spune: „Ca să fiu sincer întotdeauna mi-am dorit un astfel de album. Dar, ca să fiu și mai cinstit, nu sunt sigur că eram pregătit atât profesional, cât și muzical până acum. Mi s-a părut momentul potrivit să aduc un tribut mentorului meu, un prieten și unul dintre cei mai mari chitariști din toate timpurile: marele Danny Gatton. Perioada pe care am petrecut-o cu Danny copil fiind mi-a marcat stitlul de a cânta și calea muzicală mai mult decât oricine altcineva”.
Pentru a marca acest anunț, The Sleep Eazys a lansat primul single de pe album – Bond (On Her Majesty’s Secret Service).