Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
Documentar

Tragicul sfârșit al domnului Bon Scott

41 de ani se împlinesc azi de când Bon Scott a fost găsit mort. Avea numai 33 de ani. Liderul trupei AC/DC băuse cu niște prieteni. Dar o noapte obișnuită de beție a luat o teribilă întorsătură câns Scott a murit în mașina sa, și practic s-ar fi înecat cu propria vomă.

„Pentru noi a fost ca și cum am pierdut un membru al familiei”, spunea chitaristul Angus Young într-un interviu. „Este foarte, foarte dificil să treci prin așa ceva. Nu numai că îți era prieten, ci era și cineva cu care ai lucrat împreună tot timpul”.

La sfârșitul anul 1979, AC/DC era o trupă în ascensiune. Highway to Hell, al șaptelea lor album, practic i-a așezat pe hartă, mai ales în America. Iar turneu de promovare a albumului a fost un succes uriaș. La 27 ianuarie 1980, ultimul concert din turneul Highway to Hell a avut loc la teatrul Gaumont din Southampton, Marea Britanie.  Acesta s-a dovedit a fi și ultimul cincert al lui Scott.

Peste numai trei săptămâni, Alistair Kinnear – un prieten cu care Scott ieșise – îi găsea trupul neînsuflețit. „l-am lăsat în mașină și am sunat la ușa apartamentului lui”, își amintea Kinnear. „Efectiv nu puteam să-l trezesc, așa că am sunat la ușă, în casa unde era și Silver Smith, fosta prietenă a lui Bon. Ea a spus că Bon leșina deseori și că, cel mai bine, era să-l las în mașină să doarmă.” Kinnear spune că a tras de scaun astfel încât Bon să poată sta întins.

A doua zi, Kinnear a descoperit că prietenul lui încă se afla în mașină – dar nu mai respira. Kinnear a fugit cu el la King’s College Hospital, dar Bon Scott a fost declarat decedat la sosire.

Unele voci comentează și acum ceea ce s-a întâmplat cu o noapte în urmă. La bar, în acea noapte fatală, cu Scott s-a aflat și primul toboșar al trupei, Colin Burgess, care a spus „îmi amintesc să am plecat, iar bon era bine – de parcă nici n-ar fi băut. Și am mers acasă, iar a doua zi era mort. Pentru mine, este un lucru tare, tare ciudat”.

Într-o altă discuție cu  Murray Engleheart, autorul cărții biografice a trupei (AC/DC: Maximum Rock & Roll), Burgess a adăugat: „Pot spune cu siguranță, că atunci când am plecat, nu era băut”. Ceea ce se știe cu siguranță este că unul dintre cei mai dinamici lideri de trupă din istorie, o voce extraordinară, a murit.

AC/DC începuse deja să lucreze la piesele albumului care urma după Highway to Hell , iar Scott trebuia să meargă la repetiții chiar a doua zi. În aprilie 1980, membrii trupei l-au angajat pe Brian Johnson, fost vocal al trupei geordie,  ca noua voce, și au terminat piesele. Contrar unui mit popular, nu s-au mai păstrat piese cu vocea lui Scott.

Back In Black, albumul care a urmat, a fost un tribut adus lui Scott. „Ne-am dorit doar o copertă neagră, simplă”, spunea Young pentru VH-1. „Chiar și clopotul de la începutul piesei Hell`s Bells a fost micul nostru tribut.”

Lansat în vara anului 1980, Back in Black i-a făcut celebri pe membrii trupei în întreaga lume și rămâne unul dintre cel mai bine vândute albume din toate timpurile.

https://www.youtube.com/watch?v=hgVScdkUtWI

Articole recomandate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button