veni vidi Dici

ce-am inteles eu. atat cat mai mai duc intelegerea si capul si uitarea si mintea.
si povestea ultimelor clipe ale omului asta al carui hohot gros de ras si acum il mai aud si il vad in fata, e asa:
dicianu s-a simtit rau, inca o criza de bila, dupa altele pe care le tot avea. asa ca s-a dus sa-si mai ia niste kfc, stiut fiind ca cel mai bun cand ti-e rau, mai ales ptr crizele de bila, sunt aripioarele de la kfc. si a zis ca-i trece si cu apa. dupa care s-a simtit f rau. dar a chemat salvarea dupa o zi in care s-a simtit fff rau. nu chiar atunci cand s-a simtit rau. ci atunci cand s-a simtit fff rau. si la spital, la floreasca i-au facut analizele si i-au zis ca are pancreatita acuta ceea ce in termeni umani inseamna ca lichidul din bila(sau poate din altceva, nu mai tin minte exact) in loc sa ajunga in stomac, din cauza unei pietre, s-a infundat teava care s-a spart si lichidul asadar i-a inundat organele interne. si ca are sanse de 50% sa moara daca ii fac atunci operatia. astfel incat au zis doctorii ca-l mai tin cateva zile la spital ca sa-l dreneze si dupa aia deabia il opereaza. si a doua zi dimineata, dicianu al nostru s-a dat jos din pat si s-a dus in camera asistentelor si le-a spus ca „am asa, niste emotii”. si ele i-au spus ca pesemne are un atac de ceva emotii, sa astepte putin sa faca vizita de dimineata in saloane si se intorc sa-i dea aspirina sau nu stiu ce alta chimicala. si cand s-au intors, dicianu al nostru statea frumos pe bancuta, cu capul putin lasat pe spate si pe stanga dar si nitel in piept si era foarte mort. facuse un stop cardio respirator linistit, in somn, pe bancuta, asteptand asistentele sa se intoarca sa-i dea o aspirina „pentru emotii”. pentru ca dicianu avea si probleme cu inima mai demult. si gata
la biserica a fost si tariceanu dar si dobre. si graur si doina ene. si kirk si maria. si niti si schnebli si barsan. si caine si nevasta lui. si inca cineva, un sunetist. si mama lui dicianu, si femeia lui. si inca vreo cateva persoane.
si la biserica a fost frumos si linistit, cu aer conditionat si lumanari branduite cu firma funerara si oameni cu etichete care ni le-au impartit. si preotul la inceput ne-a rugat „sa inchideti telefoanele mobile si sa nu va ridicati de pe scaune”. erau trei randuri de scaune pe stanga si trei pe dreapta, liber pe mijloc. am cautat si centurile de siguranta dar nu aveau.
si la cimitir au fost si mai putine persoane. dar tantarii ne-am muscat pe toti de ne-au rupt. si cred ca dici radea de se c!@# pe el, asa cum mi-l aduc aminte, cand orice logistica foarte curata de inmormantare s-a terminat in ultimii cinci metri de carat masivul sicriu din masinuta la groapa sapata romaneste de cei sase gropari romani clasici. cu tigara, papuci si carpe, plastice si icnete si da-i da-i hai mai sus asa inca o data. e bine asa.
si la niti, la casa, la o amintire, o vorba, un ras si o poveste despre cum ne intalnim noi din doua in doua luni doar ca sa mai serbam un mort, sa mai radem nitel, sa ne mai despartim nitel cu gandul ca sigur ca da o sa ne revedem si in conditii mai bune si apoi, peste cateva luni iar ne vedem sa mai stropim un mort. si doina ene a plans in hohote tot timpul dar apoi si-a mai revenit si a stat cu noi la masa la povesti. si pe negoescu sa nu-l uit.
si am mai bifat unul pe lista.
Dici.
sa fie primit

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.